Ministerul Administraţiei şi Internelor precizează că pe parcursul zilei de 14 noiembrie 2009, la nivel naţional, au fost semnalate 31 incidente electorale în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Satu-Mare şi Vâlcea. Dintre acestea, 17 au fost constatate în mediul rural şi 14 în mediul urban.Cele mai multe incidente electorale (14) au constat în distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a materialelor electorale. De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 2.000 lei.* * *Ministerul Administraţiei şi Internelor accentueză recomandarea adresată cetăţenilor de a conştientiza riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză.De asemenea, instituţia noastră atenţionează cetăţenii că orice faptă care încalcă prevederile legislaţiei electorale trebuie sesizată la numărul unic de urgenţă 112.