Peste 37.000 de angajați ai MAI vor asigura ordinea publică în noaptea de Revelion

Peste 37.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră vor fi mobilizați în ultima zi a anului pentru a asigura măsurile de ordine publică, inclusiv la cele aproape 150 de manifestări publice care vor fi organizate în noaptea de Revelion. Potrivit estimărilor, la aproximativ 40 dintre evenimentele publice programate pentru noaptea dintre ani, numărul de participanți ar putea ajunge până la 3.000, iar la 30 de manifestări numărul de participanți va fi chiar mai mare. Efectivele de ordine publică vor acționa pentru prevenirea și descurajarea comiterii de fapte ilegale, dar și pentru combaterea infracțiunilor grave, obiectivul principal al MAI fiind creșterea gradului de siguranță al cetățeanului prin menținerea unui nivel ridicat de siguranță publică, așa cum s-a realizat în perioada Crăciunului.Având în vedere că în fiecare an, în noaptea de Revelion, foarte mulți cetățeni folosesc articole pirotehnice pentru divertisment, reamintim că acestea trebuie utilizate numai după luarea tuturor măsurilor de protejare a persoanelor și a bunurilor. Pentru a preveni incidentele cauzate de utilizarea articolelor pirotehnice, de la începutul lunii decembrie și până în prezent, structurile MAI au intensificat acțiunile de control, în urma acestora fiind confiscate peste 38 de tone de materiale pirotehnice.Reamintim că, pentru această perioadă de sărbători, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus mai multe măsuri organizatorice cuprinse în Planul de acțiune “Sărbători de Iarnă în Siguranță”, stabilind ca priorități creșterea gradului siguranță a cetățeanului, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea infracționalității, fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor grave.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut