POLIŢIA ROMÂNĂ COMBATE FERM CRIMA ORGANIZATĂ

• 75 de grupări periculoase au fost anihilate în primele patru luni ale anuluiCa urmare a dinamicii infracţionale în schimbare la nivel european, în contextul accentuării crizei economico-financiare mondiale, fenomenul infracţional internaţional a cunoscut o serie de transformări. Astfel, în ţări europene în care se manifestau grupări infracţionale multinaţionale (Spania, Italia, Germania, Olanda, etc.), din care făceau parte, printre alţii, şi cetăţeni români, s-au reorientat spre ţările de origine, unde au dus, din păcate, „experienţele dobândite” în mediul infracţional, în scopul continuării practicilor ilicite. Infractorii şi-au intensificat acţiunile pe teritoriul României, folosindu-se de practicile deja însuşite în zona de criminalitate unde au acţionat până nu demult. Persoanele la care ne referim fac parte din reţele de crimă organizată, foarte bine stratificate şi ierarhizate, astfel încât fiecare personaj îşi cunoaşte în amănunt nivelul atins, legăturile pe care le poate accesa şi, nu în ultimul rând, cui trebuie să îi cedeze partea financiară ce revine structurii din care face parte.Deși nu sunt la fel de numeroase ca și grupurile infracționale ocazionale, grupările de crimă organizată au un caracter secret, sunt foarte bine coordonate și realizează un impact social extrem de negativ şi periculos.Eforturile depuse de structurile specializate ale Poliţiei Române, cooperarea deosebită cu poliţiile statelor membre ale Uniunii Europene și nu numai, au avut însă rolul menţinerii sub control a fenomenului. Astfel, polițiștii români au reuşit în primele patru luni ale acestui an destructurarea a 75 de reţele de crimă organizată, compuse din 576 de membri. Cele mai multe dintre acestea îşi desfăşurau activităţile contrare legii în domeniul traficului şi consumului ilicit de droguri (25 de grupări, cu 130 de persoane) şi traficul de fiinţe umane (22 de reţele, cu 147 de membri). De precizat că în cazul tuturor celor 75 de reţele procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au emis rechizitorii, iar membrii grupărilor au fost trimişi în faţa instanţelor de judecată.Câteva acţiuni de răsunet întreprinse de poliţiştii specializaţi, sub coordonarea și cu implicarea directă a Inspectoratului General al Poliţiei Române, sunt definitorii pentru modul în care autorităţile se străduiesc şi, nu de puţine ori, reuşesc să dea o ripostă fermă şi eficientă acestor periculoase grupări criminale. *** La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., împreună cu Serviciului Teritorial Constanţa şi sprijiniţi de poliţişti din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, au prins în flagrant 4 persoane (trei bărbaţi şi o femeie), care au încercat să introducă în ţară două containere încărcate cu material lemnos şi în care se afla ascunsă cantitatea de peste 1200 de kilograme de cocaină. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la sfârşitul anului 2008, prin intermediul unei firme româneşti, un membru al grupării a efectuat un import de lemn de cedru din Brazilia. Marfa încărcată în containere a fost adusă în Portul Agigea-Constanţa, iar activităţile de transport, import şi depozitare au fost coordonate de către un cetăţean spaniol.Poliţiştii i-au reţinut pe cei patru suspecţi şi în urma controlului au constatat că în interiorul paleţilor cu scândură de cedru se aflau patru compartimente ascunse, executate după metoda „dop”, în care se găseau aproximativ 1100 de calupuri de cocaină, ambalate în folii de plastic, în greutate totală de peste 1200 de kilograme, având o valoare de piaţă de aproximativ 100 milioane Euro. Percheziţia corporală efectuată cu prilejul reţinerii autorilor, a dus la găsirea şi ridicarea, în vederea confiscării, a sumei de 140.000 de Euro. De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării şi două autoturisme de teren marca Mercedes ML, respectiv Land Rover Freelander.Împotriva celor patru persoane implicate a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat în vederea traficului şi introducerii în ţară de droguri de mare risc (Legea nr. 39/2003 şi Legea nr 143/2000). În urma extinderii cercetărilor cu privire la activitatea membrilor grupării şi după schimbul de informaţii cu Agenția Americană Antidrog( D.E.A.), a fost confiscată, în contextul aceleiaşi coordonări infracţionale, cantitatea de 3.780 de kilograme de cocaină, în Portul Paranagua din Brazilia. O altă grupare infracţională a fost destructurată în ziua de 13 mai a.c. de către ofiţerii de poliţie din Inspectoratul General al Poliției Române –Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, sub supravegherea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, cu sprijinul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Membrii grupării, cetăţeni români şi străini, au introdus în România cantitatea de 200 de kilograme de cocaină, cu o puritate de peste 80 %, drogurile de mare risc fiind ascunse într-un container care transporta sucuri naturale, ce proveneau din Peru.Drogurile au fost identificate şi capturate în Portul Agigea, iar procurorii D.I.I.C.O.T. au organizat efectuarea unei livrări supravegheate cu substituirea totală a mărfii.La aceeaşi dată, au fost depistate, în flagrant, în judeţul Arad, patru persoane (cetăţeni maghiari), în timp ce s-au prezentat pentru a prelua cantitatea de 200 de kilograme de cocaină. Pentru trei dintre aceştia, instanţa a emis mandate de arestare preventivă.În urma cercetărilor, a reieşit faptul că drogurile erau destinate exportului către ţări din Europa de Vest, iar valoarea de piaţă a narcoticelor era de peste 20 de milioane de Euro. ***Tot în ziua de 13 mai a.c., lucrători ai Biroului de Combatere a Traficului de Ființe Umane, în cooperare cu cei din cadrul S.S.O.I. şi I.J.P.F. Iaşi, coordonaţi de procurorii D.I.I.C.O.T., au acţionat în baza unui plan punctual de acţiune în scopul combaterii traficului intern de persoane şi minori prin exploatare sexuală. În acest sens, au organizat 11 descinderi cu percheziţii domiciliare pentru reţinerea şi cercetarea unui grup infracţional organizat, învinuit de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane pentru exploatare sexuală.Poliţiştii au început urmărirea penală împotriva a zece persoane, stabilindu-se că din anul 2006 şi până în prezent, sub coordonarea lui S.C.(liderul grupului), care a organizat direct activităţile celorlalţi membri, cărora le-a trasat sarcini precise, sub pretextul angajării în muncă, au recrutat mai multe tinere, inclusiv minore şi le-au cazat în diverse locaţii. Apoi, prin acte de violenţă, ameninţări sau convingere le-au constrâns şi determinat să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi ademeniţi prin intermediul unor anunţuri de mică publicitate date într-un ziar, la rubrica „Matrimoniale. Rendez-vous”. Sumele de bani erau încasate organizat de liderul grupării prin intermediul celorlalţi membri. Racolarea respectivelor tinere se făcea prin promisiunea unui loc de muncă într-un restaurant, ca ospătar, barman sau piccolo, cu salariu şi cazare pe toată perioada angajării. Fetele erau sechestrate în aceste locaţii şi forţate să întreţină relaţii sexuale.Au fost identificate şi audiate 12 victime (dintre care trei minore), de la care se estimează că s-au încasat peste 1.800.000 de lei.Cei trei membri ai grupului infracţional (soţ, soţie şi fiică) au fost reţinuţi pentru 24 ore, pe bază de ordonanţă, de către procurorii DIICOT, iar ulterior instanţa de judecată le-a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. De asemenea, au fost aplicate primele măsuri asigurătorii şi indisponibilizate procedural următoarele bunuri aparţinând celor trei: un apartament cu 3 camere situat în municipiul Iaşi, cu valoare de piaţă de aproximativ 100.000 de Euro, două autoturisme de lux (BMW X5 şi WV PASSAT), de aproximativ 50.000 de Euro şi 100 grame de aur, reprezentând bijuterii ale acestora. *** Un alt gen de infracţiuni comis deseori de reţele de crimă organizată este cel din domeniul informatic. Poliţiştii specialişti ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de introducere de date informatice fără drept, acces neautorizat în sisteme informatice, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, constituire sau asociere la un grup criminal organizat, reţinându-se în fapt că, în perioada decembrie 2008 – aprilie 2009, au fost derulate mai multe atacuri de tip “phishing” îndreptate împotriva clienţilor unor bănci comerciale din România. Sumele de bani aflate în conturile bancare compromise au fost transferate ulterior în conturile altor persoane complice şi ridicate de acestea fie de la ghişeul bancar, fie prin intermediul cardurilor bancare, din mai multe localităţi din România. Din documentele primite de la societăţile bancare şi de la victimele acestor atacuri a fost estimat un prejudiciu iniţial de aproximativ 800.000 de lei.Cercetările întreprinse au dus la identificarea a două grupuri organizate formate din 24 de suspecţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, care locuiesc în judeţele Constanţa şi Bihor.S-a început urmărirea penală faţă de persoanele în cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 42, 48 şi 49 din Legea 161/2003, Titlul III (acces neautorizat într-un sistem informatic, introducere de date informatice fără drept) art. 27 din Legea nr.365/2002 (efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos), art. 7 din Legea nr. 39/2003 (constituirea sau aderarea la un grup infracţional organizat). Au fost executate percheziţii domiciliare şi au fost organizate 24 de descinderi domiciliare la locuinţele persoanelor învinuite, prilejuri cu care au fost ridicate în vederea cercetării mai multe sisteme informatice, medii optice de stocare a datelor, documente şi carduri bancare, dispozitive hardware şi suporturi blank folosite la contrafacerea de carduri bancare.De asemenea, au fost identificate 23 de persoane, membri ai grupurilor infracţionale, împotriva a șase dintre acestea fiind dispusă măsura arestării preventive. ***Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au realizat o acţiune cu efective mărite, în scopul destructurării unui grup infracţional organizat, care acţiona pe teritoriul României, cei 48 de membri ai acestuia fiind cercetaţi pentru infracţiunile de „constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat”, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 215 al. 1, 2, 3, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.La buna desfăşurare a activităţilor au contribuit şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, I.P.J. Alba şi S.I.P.I. Alba, precum şi Detaşamentele de poliţie pentru intervenţie rapidă din judeţele Alba, Hunedoara, Sibiu, Cluj, Mureş şi Vâlcea.În cursul anilor 2007 și 2008, în municipiul Alba-Iulia s-a constituit o grupare infracţională organizată, care a acţionat în mai multe judeţe, în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în domeniul achiziționării unor obiecte de patrimoniu( mașini de cusut Singer). Până în prezent au fost înşelate peste o mie de persoane de pe tot cuprinsul ţării, prejudiciul total depăşind suma de 3.200.000 de lei.Au fost efectuate 49 de perchiziţii domiciliare în judeţele Alba, Hunedoara şi Arad. Au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Alba 50 de învinuiţi, 13 inculpaţi fiind cercetaţi în stare de arest preventiv. În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate arme albe (săbii, cuţite, pumnale, bâte de basseball), spay-uri cu substanţe iritant-lacrimogene, un pistol cu gaze model Carpaţi.De asemenea, au fost găsite şi ridicate în vederea probării activităţilor ilicite înscrisuri personale, chitanţe bancare, carduri bancare, telefoane mobile, sim-uri ale acestora, sisteme informatice, etc.În scopul recuperării prejudiciului au fost indisponibilizate importante sume de bani în lei și valută, bijuterii şi autoturisme ale învinuiţilor şi inculpaţilor. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE E-mail: presa@politiaromana.ro Telefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut