Urmărit general cu identiate falsă, depistat la frontieră

Un cetăţean român, dat în urmărire generală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, a fost depistat de poliţiştii de frontieră în timp ce intenţiona să iasă din România folosindu-se de o identitate falsă. În data de 20.05.a.c., în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice de frontieră, un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.Poliţiştii de frontieră au constatat că existau diferenţe de fizionomie între persoana prezentă în punctul de trecere şi cea din documentul de identitate, motiv pentru care au demarat cercetările.În urma verificărilor, a rezultat că bărbatul se numeşte Ion A. în vârstă de 19 ani, domiciliat în judeţul Galaţi şi este dat în urmărire generală, pe numele său fiind emis, de către Judecătoria Galaţi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.Tânărul a declarat că a găsit documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România şi s-a folosit de el pentru că dorea să ajungă în Italia şi legal nu putea, ştiind că este dat în urmărire generală.Lui Ion A., poliţiştii de frontieră i-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând a fi prezentat în procurorilor în vederea luării măsurilor legale ce se impun.Serviciul Presă şi Comunicare din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut