Ca urmare a datelor furnizate cu operativitate de poliţiştii români, autorităţile engleze au depistat şi predat corespondenţilor din Germania un suspect de comiterea infracţiunilor de jaf cu mâna armată asupra unei unităţi bancare. Bărbatul fusese pus în urmărire internaţională, în urmă cu câteva luni. Poliţiştii români specializaţi în efectuarea de investigaţii criminale au acordat sprijin autorităţilor din Germania în cercetările desfăşurate pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a unui bărbat de 39 de ani, din Municipiul Bacău, urmărit internaţional.Tribunalul din Kaiserslautern, Germania, a emis, în urmă cu câteva luni, pe numele lui L. Iulian, mandat european pentru comiterea infracţiunii de jaf cu mâna armată, asupra unei unităţi bancare împreună cu alţi complici, cetăţeni români, care între timp fuseseră depistaţi şi arestaţi.Sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciului Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău au efectuat mai multe verificări atât la domiciliul lui I. Iulian cât şi în alte locaţii, unde se presupunea că se poate ascunde acesta, stabilind că suspectul nu se află în ţară.În cercetările desfăşurate, poliţiştii români au obţinut indicii clare potrivit cărora, cel în cauză s-ar fi aflat pe teritoriul Marii Britanii, informaţii pe care le-au pus la dispoziţia autorităţilor engleze, în vederea luării măsurilor legale ce se impuneau.Astfel, ca urmare a exploatării de către autorităţile engleze a datelor furnizate cu operativitate de judiciariştii români către omologii lor germani, s-a reuşit cu succes localizarea şi prinderea urmăritului care, ulterior, a fost predat către Germania.Bărbatul este cunoscut ca un individ periculos, care şi-a schimbat de mai multe ori identitatea pentru a i se pierde urma. POLITIA ROMANA -CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE