* În data de 16.05.2009, în jurul orelor 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat o persoană de sex masculin care s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din Bulgaria.Cu ocazia efectuării controlului documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea acestuia. Astfel, în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentul este fals total. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta se numeşte Salih K., în vârstă de 47 ani şi este din Turcia. Bărbatul a declarat că a obţinut documentul de călătorie de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 500 de euro, în Sofia, şi intenţiona să ajungă în Germania.* Ieri, 17.05.a.c., în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat o persoană de sex feminin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate eliberată de autorităţile competente din România.Folosind tehnica din dotare, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul de călătorie prezentat la controlul de frontieră este fals, neîndeplinind condiţiile de fond şi de formă ale unui document autentic şi original.Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta se numeşte Elena B., în vârstă de 55 ani şi este cetăţean din Republica Moldova. Femeia a declarat că a obţinut documentul de identitate cu care s-a legitimat la ieşirea din România, în schimbul sumei de 1.000 de euro, în Chişinău. Aceasta intenţiona să ajungă în Italia.* Câteva ore mai târziu, în jurul orelor 20.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară un bărbat a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate bulgărească.Cu ocazia efectuării controlului documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea acestuia. Astfel, în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentul este fals total. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta se numeşte Kadir C., în vârstă de 35 ani fiind cetăţean turc. A intrat legal în România la începutul lunii mai în baza documentelor naţionale personale.Kadir C. a declarat că şi-a procurat documentul fals de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, în Istanbul, contra sumei de 500 euro, intenţionând să ajungă în Germania. Cei trei au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării celor trei persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor urmează a fi prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.Serviciul de Presa si Comunicare din cadrulInspectoratului General al Politiei de Frontiera