Modificări la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne

Începând cu data de 10 decembrie a.c., la propunerea ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, prin Decizii ale Primului ministru, Dacian Cioloș, au fost operate următoarele modificări la nivelul conducerii M.A.I., astfel:Domnul general magistrat dr. Ilie Botoș a fost eliberat, la cerere, din funcția de secretar de stat în M.A.I., în locul acestuia fiind numit, prin Decizie a Primului ministru, chestor general de poliție Ioan Buda, care a deținut până în prezent funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.Domnul Bogdan Tohăneanu a fost eliberat din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în locul acestuia fiind numit, prin Decizie a Primului ministru, domnul Trifan Florea Tiberiu, care a deținut până în prezent funcția de coordonator al secției consulare, ministru plenipotențiar, în cadrul Ambasadei României în Italia.Domnul Cornescu Gheorghe a fost eliberat din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, iar chestorului de poliție Ion Stoica i-a încetat exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, începând cu data de 10 decembrie a.c., la propunerea ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, prin Decizie a Primului ministru, chestorul de poliție Despescu Bogdan a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.Noul inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, a absolvit Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza în anul 1995, ulterior ocupând diferite funcții în cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Buzău, Prahova și Constanța.Din 20 iulie 2014 și până în prezent, acesta a ocupat funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.Chestorul de poliție Despescu Bogdan are 43 de ani, este căsătorit și are un copil.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut