Cu prilejul Zilei Naţionale a României,lucrători ai M.A.I defilează pe sub Arcul de TriumfCu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la parada militară desfăşurată la Arcul de Triumf, Ministerul Administraţiei şi Internelor participă cu un bloc de defilare format din aproximativ 150 de angajaţi şi 30 de mijloace tehnice.Astfel, prin faţa publicului prezent la acest eveniment vor defila două subunităţi de jandarmi şi pompieri şi câte un detaşament de tehnică aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei şi I.G.S.U., precum şi o formaţiune de cavalerie a Jandarmeriei.În faţa blocului de defilare al Ministerului Administraţiei şi Internelor se va afla Garda port drapel urmată de un detaşament de gardă constituit din 51 de jandarmi şi de un detaşament al I.G.S.U. constituit din echipaje S.M.U.R.D., salvatori la înălţime, intervenţie pirotehnică etc.Cele trei detaşamente de tehnică aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei şi I.G.S.U. cuprind 5 echipaje moto de poliţie, 3 autospeciale de circulaţie, 3 autospeciale folosite în misiuni de echipajele S.I.A.S., 5 autospeciale de transport şi 2 vehicule de menţinere a păcii utilizate de jandarmi, precum şi 9 autovehicule folosite de pompierii militari în misiunile specifice (descarcerare, stingere incendii, intervenţie la înălţime şi la accidente colective).