Întâlnire Valentin Fătuloiu cu ambasadorul S.U.A. la Bucureşti

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Mark Gitenstein, a afirmat, recent, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul M.A.I., chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, interesul şi sprijinul financiar al autorităţilor americane pentru înfiinţarea unui centru regional de pregătire în domeniul criminalităţii informatice la Bucureşti. Autorităţile române ar urma să pună la dispoziţie sediul, iar amenajările şi celelalte aspecte financiare ar urma să fie acoperite de autorităţile din Statele Unite. Cu ocazia discuţiilor purtate, ambasadorul american a subliniat necesitatea dezvoltării, de către autorităţile române, a capacităţii de luptă împotriva criminalităţii informatice, fenomen care afectează nu numai cetăţenii şi companiile din Statele Unite, dar şi din alte ţări din Europa. Răspunzând interesului manifestat, secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu a mulţumit oficialului american pentru sprijinul constant acordat în pregătirea şi dotarea adecvată poliţiştilor care-şi desfăşoară activitatea în domeniul criminalităţii informatice. Cu privire la Centrul de pregătire, oficialul român a apreciat că propunerea ambasadorului american onorează partea română, iar materializarea acesteia va aduce deopotrivă beneficii importante în lupta împotriva criminalităţii informatice, dar şi imaginii României de promotor în acest domeniu de excelenţă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut