Acțiuni I.G.S.U. săptămâna 16-20 mai

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor rămân obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Complexitatea, intensitatea şi dinamismul diverselor situaţii impun adoptarea rapidă şi implementarea celor mai bune practici menite să asigure dezvoltarea instituţională pe cele două paliere: prevenire şi intervenţie.1. PrevenireÎn cursul acestei săptămâni, inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi în domeniile comerţ, alimentaţie publică şi de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi la unităţi turistice.Astfel, personalul specializat a desfăşurat 3.152 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 4.064 sancţiuni contravenţionale (3.777 avertismente şi 287 amenzi), în cuantum de 296.400. Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.De asemenea, în perioada menţionată, la nivel naţional s-au realizat 2.301 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc. Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenaţi în 14 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat şi acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare. 2. IntervenţieÎn plan operaţional, în aceeaşi perioadă, la nivel naţional au fost derulate 5.738 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 172 misiuni de stingere a incendiilor, 5.052 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 31 misiuni de descarcerare şi 107 pentru deblocare/salvare, pe timpul cărora au fost salvate 170 de persoane.De asemenea, în cele cinci zile, 4.845 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical și terapie intensivă mobilă.Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate şi reprezintă elementele fundamentale ce susţin activităţile derulate în sprijinul şi pentru cetăţean.I.G.S.U. – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut