Peste 190 de persoane sunt cercetate de poliţiştii de investigarea fraudelor, pentru infracţiuni economice, 6 dintre acestea fiind reţinute sau arestate, în urma activităţilor desfăşurate în ultima săptămână, în toată ţară.Controalele la societăţi comerciale, verificările în trafic şi percheziţiile desfăşurate de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, sub coordonarea Direcţiei de Investigarea Fraudelor din I.G.P.R., s-au soldat cu depistarea a 215 infracţiuni de natură economică. Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au depistat, în ultima săptămână, 215 infracţiuni, în urma activităţilor de prevenire şi cercetare, desfăşurate împreună cu alte forţe sau instituţii. Din cercetări a reieşit că, pentru faptele penale depistate, sunt suspectate 192 de persoane, dintre care 6 au fost reţinute sau arestate.86 din totalul infracţiunilor constatate sunt de evaziune fiscală, 24 de înşelăciuni în relaţiile comerciale, 20 de fals în înscrisuri, 13 de delapidare, tot atâtea la Legea 86/2006 privind codul vamal, 10 la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,7 la Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, 4 legea 31/1990 privind societăţile comerciale şi tot 4 infracţiuni de corupţie.25 de persoane sunt cercetate în 20 de dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.Exemple: Ilfov – Mii de produse contrafăcute depistate de poliţişti, într-un centru comercial din oraşul VoluntariLa începutul săptămânii trecute, poliţiştii ilfoveni din cadrul Serviciului Investigare a Fraudelor au efectuat verificări la 12 societăţi comerciale, având punctul de lucru într-un complex comercial din Voluntari, unde au depistat aproximativ 3.500 cutii de pastă de dinţi, 3.000 de aparate de ras, 780 kg. de detergent şi 470kg. de anticalcar, purtând pe ambalaje însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României.Poliţiştii îi cercetează pe administratorii societăţilor comerciale în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacere, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice.„Mărfurile” au fost ridicate în vederea expertizării, cercetările fiind continuate pentru stabilirea provenienţei produselor. * * * Ilfov – Ţigări deţinute ilegal, descoperite de poliţişti în interiorul unor manechine pe care erau expuse la vânzare obiecte de îmbrăcămintePoliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Ilfov au efectuat 6 percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov, Călăraşi şi municipiul Bucureşti. În urma unei percheziţii la o societate comercială cu punct de lucru în Capitală, au fost găsite 13.800 de ţigarete, ascunse sub pardoseala magazinului şi în interiorul unor manechine pe care erau expuse la vânzare obiecte de îmbrăcăminte.La locuinţa administratorului firmei a fost descoperită suma de 5.000 de lei, bani ce au fost indisponibilizaţi în vederea instituirii sechestrului, precum şi cantitatea de 150 pachete de cafea, destinată comercializării, care au fost ridicate în vederea confiscării.Suspectul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal peste limita prevăzută de lege, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.571/2003, privind Codul Fiscal al României. * * * Maramureş – Peste 13.000 de pachete de ţigări, depistate de poliţiştiPoliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Baia Sprie, judeţul Maramureş, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş, au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Giuleşti, judeţul Maramureş, care transporta cu o autoutilitară 13.420 de pachete de ţigari, marcate cu timbru de Ucraina.Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal, luându-se măsura reţinerii acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere, transport şi depozitarea produselor accizabile peste limita legală prevăzută de lege şi contrabandă şi deţinere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, desfacerea şi vânzarea produselor accizabile cunoscând că provin din activităţi de contrabandă. Totodată, s-a dispus indisponibilizarea mijlocului de transport şi confiscarea ţigărilor, în valoare de peste 100.000 de lei, cercetările fiind extinse în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracţionale. * * * Mureş – Evaziune fiscală cu uleiuri mineralePoliţiştii mureşeni de investigarea fraudelor au efectuat verificări la o societate comercială din Sighişoara, stabilind faptul că, administratorul firmei a achiziţionat uleiuri minerale de la mai mulţi furnizori din Ungaria şi Slovacia, pe care le-a comercializat ulterior către alte firme din Ungaria şi Slovacia, fără plata accizelor aferente.În urma inspecţiei fiscale efectuate de lucrători ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, prin analiza şi verificarea documentelor obţinute de la autorităţile fiscale din Republica Slovacă, s-a stabilit faptul că societatea comercială în cauză a realizat, în anul 2008, achiziţii intracomunitare, în valoare de peste 10.000.000 de lei. Dosarul a fost declinat la DirecţiaNaţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. * * * Constanţa – Contract de vânzare–cumpărare a unei cantităţii de 3.500 tone uree, încheiat în mod fraudulosOfiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanţa au documentat activitatea infracţională a unui administrator din Mangalia, în vârstă de 31 de ani, suspectat că, în cursul lunii septembrie 2010, a indus în eroare reprezentanţii altei firme din Agigea, în urma încheierii unui contract de vânzare–cumpărare a cantităţii de 3.500 tone uree, în valoare de peste 500.000 de lei. În fapt, suspectul a susţinut, în mod nereal, faptul că societatea pe care o reprezintă desfăşoară o intensă activitate comercială şi are resursele materiale necesare achitării contravalorii mărfii, deşi, începând cu data de 1 iunie 2009, persoana juridică administrată de către cel în cauză era declarată în stare de inactivitate la Administraţia Finanţelor Publice Mangalia, iar certificatul de plătitor de T.V.A. îi fusese anulat la aceeaşi dată.De asemenea, în cursul lunii august 2010, acesta a închiriat, de la o societate cu sediul în Iaşi, patru autocamioane în valoare de peste 340.000 de euro, pe care le-a folosit în vederea livrării mărfii către o societate comercială din Agigea. Ulterior, le-a înstrăinat în mod fraudulos către diferite persoane fizice sau juridice din Bulgaria, însuşindu-şi, în interes personal, sumele de bani, reprezentând contravaloarea acestora. Cel în cauză este cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare a banilor, fiind reţinut pe bază de ordonanţă. * * * Prahova – Suspecţi de evaziune fiscală prin tranzacţii cu produse petroliereOfiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Prahova au definitivat cercetările faţă de trei administratori ai unor societăţi comerciale, având ca domeniu de activitate tranzacţii cu produse petroliere, suspectaţi de evaziune fiscală. În fapt, din investigaţiile efectuate de poliţişti, a reieşit că cei trei suspecţi din Ploieşti au efectuat tranzacţii comerciale cu produse accizate şi neaccizate, pe care le-au substituit carburanţilor, obţinând astfel profituri, constând în accize şi T.V.A aferent. Pentru a nu fi descoperiţi, au creat lanţuri de comercializare fictive, în care au interpus firme fantomă.Prejudiciul cauzat prin faptele lor, în valoare de aproximativ 1.211.000 de lei, a fost recuperat în totalitate, prin instituirea sechestrului penal asupra bunurilor mobile şi imobile ce au fost identificate ca aparţinând suspecţilor. * * * Buzău – Evaziune fiscală cu produse de morărit şi panificaţieA fost începută urmărirea penală împotriva unui cetăţean turc, asociat unic şi administrator la o societate comercială din Buzău, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.În fapt, acesta este suspectat că, în perioada ianuarie 2009 – iunie 2010, nu a înregistrat în totalitate în evidenţa contabilă şi nu a declarat organelor fiscale competente veniturile obţinute din comercializarea produselor obţinute în urma procesării cerealelor, către diferite societăţi, în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei.Astfel, acesta s-a sustras de la plata T.V.A., în sumă de peste 170.000 de lei şi a unui impozit pe profit estimat de 13.000 de lei. Din verificări a reieşit că o parte din suma obţinută din vânzarea produselor de morărit şi panificaţie a fost însuşită şi folosită de reprezentatul agentului economic. În cauză, cercetările sunt continuate.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.