A 15-a ediţie a simpozionului internaţional de criminalistică

Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., împreună cu Asociaţia Criminaliştilor din România şi Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Criminalităţii și Politici de Securitate, organizează, în perioada 24 – 25 octombrie a.c., Simpozionul Internaţional de Criminalistică cu tema „Probaţiunea ştiinţifică modernă în combaterea terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere”.Anul acesta, lucrările simpozionului a cărui tema este „Probaţiunea ştiinţifică modernă în combaterea terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere”, au fost deschise de şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre TOBĂ.Evenimentul, aflat la cea de-a 15-a ediţie, reprezintă o manifestare cu caracter ştiinţific, devenită deja o tradiţie pentru comunitatea criminalistică, iar numărul mare al participanţilor şi calitatea comunicărilor ştiinţifice prezentate confirmă aprecierea de care se bucură criminalistica românească pe plan internaţional.La eveniment participă delegaţii din Suedia, Italia, Spania, Republica Moldova şi Bulgaria, precum şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Criminalistică şi ai structurilor criminalistice teritoriale, D.G.P.M.B., Asociaţiei Criminaliştilor din România, S.R.I., I.G.P.F., Institutului Naţional de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici”, Ministerului Public, Ministerului Apărării Naţionale, Centrului Chinologic „Aurel Greblea” Sibiu, I.S.O.P., Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, Şcolilor de Agenţi de Poliţie şi din cadrul a patru universităţi din Bucureşti.În cadrul simpozionului, care se desfăşoară la Centrul Cultural al M.A.I.,vor fi prezentate comunicări pe teme ale ştiinţei criminalistice, analize, studii, diferite consideraţii referitoare la problematica semnalată ce vor fi susţinute de specialişti români şi de reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale de profil. De asemenea, vor fi acordate diplome de excelenţă şi onoare cu prilejul aniversării a 15 ani de la fondarea Revistei Române de Criminalistică.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut