A încercat să-şi recupereze permisul cu 600 lei şi a fost prins

Un tânăr de 24 ani din Tecuci, judeţul Galaţi a fost prins în flagrant, ieri, 02 august a.c., în jurul orei 15:50, în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 600 lei unui agent de poliţie pentru a-ţi recupera permisul de conducere suspendat.Flagrantul a fost organizat de ofiţerii de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciului Judeţean Anticorupţie Vrancea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi beneficiind de sprijinul tehnic al lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, ca urmare a unui denunţ depus de agentul de poliţie. Astfel, tot în cursul zilei de ieri, agentul principal de poliţie B. L., din cadrul Postului de Poliţie Tănăsoaia, judeţul Vrancea a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – S.J.A. Vrancea cu privire la faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 07.30, a primit la sediul postului de poliţie vizita lui C.I., de 24 ani, care s-a oferit să-i dea suma de 200 euro pentru a-şi recupera permisul reţinut pentru 90 de zile.Din verificări a rezultat faptul că C.I. a fost identificat în ziua de 1 august a.c., de către poliţist, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Chiar în momentul depistării, tânărul i-a promis agentului de poliţie suma de 200 euro, cu precizarea ca acesta să nu-i întocmească proces verbal de constatare, propunerea fiind respinsă de poliţist.În cursul zilei de ieri, C.I. şi-a reînnoit propunerea şi a promis că va reveni la postul de poliţie în jurul orei 16.00, după ce va face rost de suma de bani. În schimb, acesta voia ca agentul de poliţie să nu mai întreprindă demersurile necesare în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.În baza denunţului, la ora menţionată a fost organizat flagrantul, în timpul căruia C.I. a fost identificat săvârşind infracţiunea de dare de mită prev. şi ped. de art. 255 C.pen. cu referire la art.7 alin.2 din Legea nr. 78/ 2000.C. I. şi-a recunoscut fapta, fiind pus sub învinuire şi cercetat în stare de libertate.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut