A.N.A. – Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavoritazate

REABILITAREA DEPENDENŢILOR DE ALCOOL ŞI DROGURI DIN MEDII DEFAVORIZATE – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Constanţa, desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor dependente de alcool şi droguri, care doresc să renunţe la aceste tipuri de consum, dar nu dispun de mijloace materiale pentru a achita costurile aferente pentru recuperare (tratament, cazare, masă şi transport). Astfel, persoanelor care solicită tratament în acest sens, li se oferă posibilitatea de a parcurge, gratuit, cure de reabilitare de până la trei luni, în limita a 40 de locuri disponibile, la unul din centrele Asociaţiei Crucea Albastră din România.Aceste activităţi sunt derulate de Asociaţia Crucea Albastră, în cadrul Proiectului „Reabilitarea dependenţilor de alcool şi droguri din medii defavorizate”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.ANA, prin centrele sale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din fiecare judeţ şi din Bucureşti, oferă servicii de asistenţă integrată (medicală, psihologică şi socială) de tip ambulatoriu, gratuite şi confidenţiale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut