În doar trei ore, 33 de conducători auto au fost depistaţi de poliţişti conducând pe Autostrada A1, cu o viteză peste limita legală.Ieri, în intervalul orar 12.00-15.00, poliţişti ai Biroului de Poliţie A1 din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi au organizat o acţiune privind combaterea nerespectării regimului legal de viteză.În urma acţiunii desfăşurate, au fost sancţionaţi 45 de conducători auto pentru nerespectarea normelor rutiere, dintre care 33 pentru nerespectarea regimul legal de viteză, valoarea sancţiunilor aplicate fiind de 10.844 de lei.De asemenea, au fost reţinute pentru exces de viteză trei permise de conducere şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare.Exemplu:Eduard E., de 43 ani, din municipiul Bucureşti, a fost depistat conducând un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, la km. 49, cu viteza de 186 km/h, iar la km. 56 cu viteza de 157 km/h. Totodată, în urma controlului efectuat la km. 73, s-a constatat că pentru acest autoturism nu era achitată asigurarea de răspundere civilă obligatorie, fapte pentru care s-au reţinut permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare, fiind sancţionat şi cu amendă în valoare de 2.871 lei. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice