Acţiune a poliţiştilor pentru protejarea patrimoniului cultural naţional

Aproximativ 130 de societăţi comerciale care au ca obiect de activitate vânzarea/cumpărarea de bunuri culturale mobile au fost verificate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale-I.G.P.R. 57 de bunuri au fost sigilate şi 65 de tablouri, icoane, cărţi de cult şi piese de artă decorativă au fost ridicate, în vederea expertizării şi continuării verificărilor.Direcţia de Investigaţii Criminale din I.G.P.R. a organizat, la nivel naţional, o acţiune de control a societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate vânzarea/cumpărarea de bunuri culturale mobile, în colaborare cu Direcţia de Investigare a Fraudelor şi Direcţia Ordine Publică din cadrul I.G.P.R. şi specialişti din cadrul direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniu cultural naţional. Poliţiştii au efectuat controale de specialitate la 128 de agenţi comerciali care desfăşurau activităţi de comerţ cu bunuri culturale mobile. În timpul acţiunii, poliţiştii şi consilierii de specialitate au constatat 2 infracţiuni, una la Legea 182/200, republicată, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, iar una la Legea nr 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 la Legea nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 7 la Legea nr.182/2000, republicată, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, şi 2 la O.U.G. nr.43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.De asemenea, 57 de bunuri au fost sigilate şi lăsate în custodie, până la clarificarea situaţiei acestora, întrucât nu au putut fi prezentate acte privind provenienţa, iar 65 de bunuri culturale– tablouri, icoane, cărţi de cult şi piese de artă decorativă au fost ridicate urmând a se efectua verificări referitoare la provenienţa acestora. Au fost identificate 38 de persoane, din rândul deponenţilor bunurilor în regim de consignaţie, dar şi dintre administratorii societăţilor comerciale controlate, faţă de care există suspiciuni că au achiziţionat bunurile de pe piaţa neagră. În urma controalelor efectuate s-a constat faptul că mai multe societăţi comerciale, dintre cele înscrise în baza de date a Ministerului Culturii – Registrul galeriilor de artă autorizate, şi-au încetat activitatea, fără a notifica autoritatea emitentă a avizului de funcţionare în acest sens. Totodată, poliţiştii au făcut 14 sesizări către Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional cu privire la încălcarea art. 35 din Legea 182/2000 republicată, precum şi cu privire la existenţa unor bunuri cu valoare de patrimoniu, puse în vânzare în societăţile comerciale verificate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut