Acțiune cu efective mărite pe linie silvică

În cursul acestei săptămâni, în județul Maramureș, polițiștii au fost angrenați în activități specifice, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul silvic.

Începând de luni, 23 septembrie și până astăzi, 27 septembrie, polițiștii  Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Bistrița – Năsăud, Harghita, Neamț și Suceava au efectuat controale la șase agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier și în 22 de partizi silvice, din județul Maramureș.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național, precum și verificarea respectării dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate șase infracțiuni de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, transport materiale lemnoase în volum de peste 10 metri cubi fără documente specifice de transport și fals informatic.

A fost constatat un volum total de 32,37 de metri cubi provenit din tăieri fără drept de arbori, cu o valoare de aproximativ 13.000 de lei. În toate cazurile, au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 130.000 de lei.

Ca măsuri complementare, s-a dispus confiscarea a aproximativ 470 de metri cubi de materiale lemnoase.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Naționale și gărzile forestiere Brașov, Cluj, Oradea, Prahova, Suceava, Timișoara, Vâlcea și Vrancea.

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș – subcomisar de poliție Florina METEȘ, telefon 0727228750.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut