Acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere

Poliţia Română acţionează pentru salvarea de vieţi, prin depistarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului./ 81 de infracţiuni au fost constatate şi 7.055 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, într-o singură zi, de poliţiştii de la rutieră şi de cei de la ordine publică, în urma acţiunii coordonate de Poliţia Română, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.La acest sfârşit de săptămână, sub coordonarea Direcţiei Rutiere, cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., la nivel naţional, sunt monitorizate cu prioritate sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic. În perioada 13-15 iunie a.c., poliţiştii utilizează peste 400 de aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”. La data de 13 iunie a.c., au fost prezenţi în stradă 1.090 de poliţişti de la rutieră şi 250 de poliţişti de ordine publică, fiind utilizate 444 de aparate radar.Scopul acţiunilor desfăşurate este acela de a salva vieţi, viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum fiind principalele cauze generatoare de accidente rutiere. La mulţumim conducătorilor auto care adoptă o manieră preventivă de condus şi respectă regulile de circulaţie. De asemenea, le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă. Poliţia Rutieră Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancţionată.În cursul zilei de 13 iunie, au fost constatate 81 de infracţiuni, dintre care 69 la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 7.055 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.204.253 de lei.Dintre sancţiunile aplicate, 4.070 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 88 pentru depăşiri neregulamentare, 34 pentru consum de alcool şi 2.814 pentru alte abateri la regimul rutier.De asemenea, poliţiştii au reţinut 338 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 99 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 88 pentru depăşiri neregulamentare, 34 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi 117 pentru alte abateri de circulaţie.Pentru neregulile constatate, poliţiştii au retras 161 de certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut