Actiune pentru prevenirea si combaterea braconajului piscicol

46 de infracţiuni şi 465 de abateri de la normele contravenţionale, constatate de poliţiştii Serviciului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică a I.G.P.R, în urma unei acţiuni în mai multe judeţe din ţară.În perioada 18 – 28 octombrie a.c., în baza unui plan comun de acţiune între Inspectoratul General al Poliției Române și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, poliţiştii Serviciului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, au organizat şi derulat o acţiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, pe raza judeţelor Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Brăila, Galați și în Rezervația Biosferei Delta Dunării.Astfel, au fost constatate 46 de infracţiuni privind pescuitul şi acvacultura, respectiv vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi aplicate 465 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 343.418 de lei.Totodată au fost controlate 239 de autovehicule, legitimate 1.424 de persoane, verificaţi 16 agenţi economici de profil, 176 de ambarcaţiuni de pescuit precum şi 240 de pescari comerciali sau sportivi.De asemenea au fost prinse în flagrant 47 de persoane şi efectuată o percheziţie domiciliară. Au fost confiscate sau ridicate în vederea confiscării 1.273 de kilograme de peşte proaspăt, de diferite specii, din care 55 de kilograme de sturion, 27 de kilograme de icre, doi porci mistreți împuşcaţi ilegal, 12 ambarcaţiuni, şapte motoare de ambarcaţiuni, 79 de plase monofilament, 11 plase din fir textil, o lansetă de pescuit, un acumulator electric, o armă de vânătoare precum şi 2.200 de kilograme de material feros reciclabil. Exemple:În urma unei percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din cadrul I.P.J. Ialomița, la domiciliul lui C.N., din comuna Giurgeni, judeţul Ialomiţa, au fost depistate 27 de kilograme de peşte din specia sturion – specie strict protejată (21 de kilograme de morun şi 6 kilograme de cegă), două setci în lungime de 120 de metri, pentru care nu este autorizat. •Polițiștii Serviciului de Poliție Delta Dunării au depistat, în zona lacului Litvin, zonă protejată, pe C.P., de 47 de ani și I.G., de 55 de ani, ambii din orașul Sulina, judeţul Tulcea, care transportau cu o ambarcațiune cu motor, 138 de kilograme de pește, fără a deține documente de proveniență. Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal, peștele a fost confiscat și predat la o societate de profil pentru a fi valorificată, iar ambarcațiunea și motorul au fost ridicate în vederea confiscării. •Polițiștii Serviciului de Poliție Delta Dunării au depistat în satul Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, pe C.N., de 50 de ani, T.N., de 36 de ani și A.V., de 31 de ani, toți din comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, în timp ce transportau cu o autoutilitară două exemplare porc mistreț fără a deține documente de proveniență. Exemplarele de porc mistreț prezentau plăgi împuşcate, iar în autoturism a fost găsită o armă de vânătoare ce aparținea lui C.N.. Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal conform art. 42 şi art. 44, din Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecția fondului cinegetic şi art. 279 din CodulPenal.Arma de vânătoare și autoutilitara au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două exemplare de porc mistreț au fost ridicate şi predate Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea, în vederea efectuării expertizei. •La data de 22 octombrie a.c., polițiști din cadrul I.P.J. Constanța i-au depistat în flagrant pe S.G., de 19 ani şi D.I., de 20 de anii, ambii din comuna Oltina, judeţul Constanța, care pescuiau ilegal pe lacul Oltina.Suspecţilor le-au fost întocmite dosare penale conform OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, fiind confiscaţi 1.500 de metrii de plase monofilamenet, 85 de kilograme de peşte, specia crap şi o barcă pneumatică.Centrul de Informare si Relatii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut