Acțiune pentru siguranța traficului rutier

La data de 5 aprilie a.c, în intervalul orar 11.00 – 14.00, sub coordonarea Direcției Rutiere – I.G.P.R., va avea loc o acţiune de control în trafic pentru prevenirea ilegalităților în domeniul transportului public de mărfuri și persoane, migrației ilegale și a transportului de substanțe toxice sau stupefiante.Activitatea se desfășoară în cooperare cu specialiști din Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturile Rutiere, Gărzii Financiare, Autoritatea Națională a Vămilor și Registrului Auto Român. Pe parcursul acțiunii, echipele de control vor verifica respectarea normelor rutiere privind regimul legal de viteză, portul centurii de siguranţă, timpii de conducere şi de odihnă ai conducătorilor auto, tranzitul de produse și deșeuri periculoase, precum și starea tehnică a autovehiculelor.De asemenea, se va avea în vedere verificarea existenţei şi valabilității rovinietei, a asigurării de răspundere civilă auto obligatorie și identificarea şi ridicarea în vederea confiscării a valorilor şi bunurilor deţinute sau obţinute în mod ilegal ori care au fost folosite la comiterea de infracţiuni.Jurnaliștii interesați să participe la activitate sunt așteptați pe Autostrada A1, Bucureşti – Pitești, în spațiile de servicii situate la km.110. Persoană de contact: comisar-șef de poliție Carol Vîrnă, telefon 0740.228.837.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut