Acțiune pentru verificarea deținătorilor de arme

Poliția Română a desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor care dețin ilegal arme și pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic.Au fost constatate aproape 300 de infracțiuni, au fost aplicate peste 130 de sancțiuni contravenționale și au fost ridicate aproape 220 de arme, precum și peste 1.700 de cartuşe letale, 960 de cartuşe neletale, 7 lunete, peste 450 de kg. de carne de vânat și 2 vehicule de teren.În perioada 18 – 31 august a.c., sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, polițiștii au desfășurat o acţiune la nivel național pentru combaterea deţinerii ilegale de arme şi muniții, cât și a infracțiunilor de braconaj cinegetic. La acțiune au participat polițiști specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase și polițiști de la ordine publică, care au avut ca scop identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată și braconaj cinegetic.Acțiunea a urmărit și scoaterea din circuitul civil a armelor letale şi neletale deţinute ilegal, stabilirea trasabilităţii şi a modului de procurare şi introducere pe teritoriul naţional a armelor și indisponibilizarea armelor, munițiilor și autovehiculelor folosite la săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic.În cadrul acțiunii, au fost efectuate 36 de percheziţii domiciliare, 83 de controale la persoane juridice și 1.287 la persoanele fizice deţinătoare de arme, precum și 12 acțiuni de verificare a poligoanelor de tir, la aceste activități participând 924 de polițiști. Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării 219 arme, dintre care 98 letale și 121 neletale. Dintre acestea,14 arme letale și 49 arme neletale erau deținute ilegal.De asemenea, dintre armele ridicate, 89 sunt de vânătoare, 6 de apărare și pază, 8 de tir sportiv cu glonț, 38 de tir sportiv cu aer comprimat, 51 cu proiectil de cauciuc și 27 cu gaze iritant lacrimogene.Totodată, au fost indisponibilizate 1.717 cartuşe letale, 965 de cartuşe neletale, 7 lunete, 2 sisteme de ochire, un închizător de armă, 451 de kg. de carne de vânat, 7 capcane, 387 de articole pirotehnice și 2 vehicule de teren.Polițiștii au constatat 287 de infracțiuni, dintre care 189 prevăzute de Codul penal, 67 de infracțiuni la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, 15 prevăzute de Codul Vamal, iar pentru 3 persoane au fost dispuse măsuri preventive de reţinere, arest preventiv și arest la domiciliu.De asemenea, au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenţionale, dintre care 55 la Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, în cuantum de 48.907 lei și 34 la Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, în cuantum de 27.500 de lei. Totodată, au fost aplicate 94 de măsuri complementare, constând în anularea dreptului de deţinere, respectiv port şi folosire a armelor și munițiilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut