În luna august, Poliţia Română a suplimentat acțiunile la frontierele României, în cadrul acţiunii “Blocada”, pe sectoarele de drum cu trafic intens, pe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei, dar și în gări, autogări și în aeroporturi.Polițiștii au constatat aproape 8.500 de infracțiuni, au aplicat peste 178.000 de sancțiuni contravenționale, au confiscat peste 200 arme și au reținut aproape 9.000 de permise de conducere. În perioada iulie – august 2016, șeful Poliţiei Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca, la nivel național, polițiștii să desfășoare acţiunea “Blocada”, la toate frontierele României. Acțiunea s-a desfășurat ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine.Astfel, în luna august, 2.239 polițiști de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au acționat zilnic, desfășurând 10.714 activități specifice.Poliţiştii au acţionat în „oglindă” cu poliţiştii maghiari, în cadrul „Blocadei Vest”, cu cei bulgari, în cadrul „Blocadei Sud” și cu polițiștii moldoveni, în cadrul „Blocadei Est”.S-a acționat prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În această perioadă, polițiștii au constatat 8.441 de infracţiuni (3.696 în flagrant), dintre care 3.821 de natură judiciară, 2.892 la regimul circulaţiei rutiere și 274 la regimul armelor și munițiilor. De asemenea, au fost aplicate 178.317 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 53.444.300 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 16.528.617 lei.Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 24.578 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 2.710 sancţiuni pentru fapte prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 191 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.În urma celor 5.381 de filtre rutiere instituite, polițiștii au identificat 56 de autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind furate și au aplicat 140.619 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 1.088 pentru consum de alcool, 58.333 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 1.871 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 8.992 de permise de conducere, dintre care 1.260 pentru consum de alcool și 2.603 pentru viteză, fiind retrase 3.676 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost confiscate 214 arme, dintre care 77 letale și 137 neletale și 2.988 de bucăți de muniție, au fost depistate 206 de persoane urmărite, dintre care 71 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 30 aveau mandate de arestare preventivă, iar 32 aveau mandate europene de arestare emise de alte state. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice