În baza planului Blocada, astăzi, 4 octombrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectorul 6 Poliție, Secția 19 Poliție, Brigada Rutieră, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul de Poliție Canină, împreună cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, pentru sancţionarea faptelor de natură contravenţională care aduc atingere nomelor de conviețuire socială și care pot degenera în conflicte sau infracțiuni contra persoanei.
În acest context, polițiști din cadrul Poliției Sectorului 6, Brigăzii Rutiere, Serviciului de Poliție Canină, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției de Jandarmi a Municipiului București au acționat în teritoriul de compentență, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în special pe linia infracțiunilor comise pe fondul consumului de substanțe interzise. De asemenea, au desfășurat activități și pentru sancționarea faptelor de natură contravențională care aduc atingere unor norme de conviețuire socială, mai ales a celor ce vizează consumul de băuturi alcoolice și tulburarea liniștii și ordinii publice, ce pot degenera în conflicte, ori infracțiuni contra persoanei.
De asemenea, polițiști din cadrul Secției 19 Poliție, Serviciului de Poliție Canină și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au acționat cu efective mărite pentru combaterea infracționalității stradale, deținerii de substanțe interzise, pentru depistarea persoanelor urmărite, cât și pentru identificarea și sancționarea persoanelor care locuiesc fără forme legale.
În acest context, au fost legitimate 233 de persoane.
Totodată, au fost controlate 42 de autoturisme și au fost verificate trei zone de interes.
În total au fost aplicate 15 sancțiuni, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, dar și conform OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Structurile Ministerului de Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune. Acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare.