Acţiuni ale poliţiştilor de la transporturi

În urma unei acţiuni de verificare a vagoanelor de tip restaurant aflate în compunerea trenurilor de călători, poliţiştii de la transporturi au depistat 6 înfracţiuni şi au aplicat aproximativ 175 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei. Poliţiştii de la transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R, desfăşoară o acţiune, pe toate magistralele de cale ferată, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite pe vagoanele tip bord restaurant, bistro şi express aflate în compunerea trenurilor de călători. În urma controalelor efectuate, în perioada 27 iulie – 2 august a.c., poliţiştii au depistat 6 infracţiuni şi au aplicat 174 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 40 prevăzute de Legea nr. 12 din 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare totală de 35.390 de lei. De asemenea, au confiscat 3.060 de ţigarete, produse alimentare, băuturi răcoritoare şi telefoane mobile. Valoarea bunurilor confiscate este de 2.790 de lei.Exemple:La data de 29 iulie a.c., între staţiile Braşov şi Sighişoara, poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov − Biroul Investigarea Fraudelor au efectuat un control la vagonul restaurant aflat în compunerea unui tren de persoane.În urma verificărilor încrucişate privind marfa deţinută în gestiune, banii rezultaţi din vânzări şi banii înscrişi pe nota de plată ospătar, asupra gestionarului, a fost găsită suma de 679,53 lei plus în gestiune. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor – S.R.P.T. Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase.La aceeaşi dată, pe peronul staţiei C.F. Vaslui a fost depistat un bărbat din oraşul Adjud, judeţul Vrancea, având asupra sa un bagaj voluminos ce conţinea de 2.600 de ţigarete de provenienţă Bulgaria, pe care nu le putea justifica cu documente legale. Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, bărbatului fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 12 / 1990 Republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.Acţiunea continuă şi în perioada următoare.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut