Acţiuni ale poliţiştilor în vederea prevenirii accidentelor rutiere

Aproape 180 de acţiuni au fost desfăşurate de poliţiştii de la transporturi şi poliţiştii de la rutieră, pentru prevenirea accidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată. Peste 1000 de participanţi la trafic au fost depistaţi săvârşind diferite abateri.În primele şase luni ale anului 2011, Poliţia Transporturi, prin secţiile regionale de poliţie transporturi şi serviciile (birourile) judeţene subordonate acestora, împreună cu structurile corespondente ale Poliţiei Rutiere, a iniţiat şi desfăşurat în sistem integrat, acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată şi constatarea actelor de nerespectare a normelor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic, mai ales de către conducătorii autovehiculelor.În cadrul celor 179 de acţiuni desfăşurate au fost verificate 2.492 de autovehicule. Astfel, peste 1000 de participanţi la trafic au fost depistaţi săvârşind diferite abateri, 201 dintre aceştia fiind avertizaţi, iar 864 participanţi la trafic au fost sancţionaţi contravenţional.De asemneea, au fost ridicate în vederea suspendării 99 de permise de conducere auto şi 60 de certificate de înmatriculare auto.Poliţiştii au întocmit 23 de informări către primăriile comunale şi orăşeneşti, administratori ai unor segmente de drum public cu care se intersectează calea ferată, în vederea îmbunătăţirii sistemului de presemnalizare şi semnalizare rutieră şi încunoştinţării deţinătorilor de vehicule, privind riscurile la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere instituite în aceste zone.POLIŢIA ROMÂNĂ ATRAGE ATENŢIA TUTUROR CONDUCĂTORILOR AUTO ASUPRA RESPECTĂRII REGULILOR DE CIRCULAŢIE LA TRECERILE DE NIVEL CU CALEA FERATĂ!Semnalele luminoase şi acustice şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere. De asemenea, în zonele neprevăzute cu astfel de semnale conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată!♦ Stimaţi conducători auto, respectaţi-vă viaţa şi pe a celorlalţi ocupanţi ai autovehiculului pe care îl conduceţi! ♦ Cele câteva minute de aşteptare la barieră şi o asigurare temeinică la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie !♦ Trecerile la nivel cu calea ferată sunt adevărate capcane pentru şoferii imprudenţi!♦ Respectaţi semnalele luminoase şi acustice, barierele instalate la trecerile de nivel cu calea ferată şi asiguraţi-vă înainte de a face vreo manevră de traversare a unei treceri la nivel cu calea ferată!CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut