Acţiuni în sistem integrat pentru combaterea evaziunii fiscale rezultată din munca „la negru”

Acţiuni în sistem integrat pentru combaterea evaziunii fiscale rezultată din munca „la negru”~ În doar două săptămâni de la demararea unei acţiuni de control în vederea reducerii incidenţei muncii nedeclarate şi a combaterii evaziunii fiscale rezultată din munca la negru, poliţiştii formaţiunilor de investigarea fraudelor au constatat 86 de infracţiuni. ~ În timpul acţiunilor comune desfăşurate de poliţişti, jandarmi, inspectori de muncă şi comisari ai Gărzii Financiare au fost aplicate aproximativ 8.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care peste 540 pentru muncă fără forme legale de angajare.Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Jandarmeria Română, Inspecţia Muncii şi Garda Financiară a iniţiat, la data de 27 aprilie a.c., Planul comun de acţiune având ca obiect desfăşurarea, în perioada 3 – 31 mai a.c., de acţiuni de control în vederea reducerii incidenţei muncii nedeclarate şi a combaterii evaziunii fiscale rezultată din munca la negru.Astfel, în primele două săptămâni de la demararea acţiunilor, au fost efectuate 555 acţiuni de control, în vederea identificării şi cercetării faptelor ce sunt incriminate ca infracţiuni în materia angajării şi utilizării forţei de muncă.Urmare a acţiunilor la care au participat poliţişti, jandarmi, inspectori de muncă şi comisari ai Gărzii Financiare, au fost înregistrate 72 dosare penale pentru săvârşirea a 86 de infracţiuni. Prin săvârşirea infracţiunilor s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 280.605 lei, recuperat parţial.Totodată, în timpul acţiunilor comune desfăşurate cu structurile teritoriale ale Inspecţiei Muncii au fost aplicate, în condiţiile legii, 7.944 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.811.500 de lei, dintre acestea 541 de sancţiuni pentru muncă fără forme legale de angajare, în valoare de 6.920.000 de lei.Informaţii de background:Munca nedeclarată cunoscută şi sub denumirea generică de muncă la negru este una din abaterile grave întâlnite de oamenii legii în cadrul controalelor efectuate la diferitele tipuri de angajatori.Urmare a Memorandum-ului de Înţelegere între Comisia Europeană şi România, semnat la data de 23 iunie 2009, a fost asumată de către autorităţi ca măsură primordială intensificarea activităţilor de identificare şi combatere a cazurilor de muncă nedeclarate.În acest sens, Inspecţia Muncii a elaborat Strategia Naţională privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012, aprobată prin H.G.nr. 1024/2010 şi Planul naţional de mărire a intensităţii controalelor privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarate, context în care a fost încheiat Protocolul de cooperare interministerial între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut