Acţiuni, la nivel naţional, ale poliţiştilor de la Arme

Acţiuni în toată ţara ale poliţiştilor de la Arme, în ultimele două săptămâni ale lunii noiembrie, pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme şi muniţii şi prevenirea producerii evenimentelor ca urmare a folosirii armelor de foc: peste 190 de infracţiuni au fost constatate şi aproximativ 100 de arme şi 25.000 de cartuşe au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.Controalele, verificările, percheziţiile şi acţiunile poliţiştilor cadrul formaţiunilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din ultimele două săptămâni ale lunii noiembrie a.c., au avut ca rezultat descoperirea şi indisponibilizarea, în vederea confiscării, a 46 arme de vânătoare, 7 arme de tir sportiv, de calibru 5,6 mm, 5 arme militare, 3 arme artizanale, 44 arme neletale şi 25.000 de cartuşe de diferite calibre.Poliţiştii de la Arme au constatat 195 de infracţiuni, dintre care 92 privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 279 Codul Penal, 79 prevăzute de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, 14 prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 7 prevăzute de Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi 3 de furt/furt calificat prevăzute de art. 208 – 209 Codul Penal. ~ Exemple ~Poliţişti din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciului A.E.S.P. au depistat la locuinţa lui E. Neculai, din comuna Caşin, judeţul Bacău, în urma unei percheziţii domiciliare, 56 de cartuşe de calibru 12 şi 16, o ţeava de inox şi un mecanism de dare a focului, confecţionate artizanal, pentru a fi ansamblate ca armă, laţuri, două piei de jder şi suliţe, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor si muniţiilor. * * * Poliţişti ai Serviciului A.E.S.P. Arad, au descoperit, pe un teren agricol din zona localităţii Ilteu – comuna Petriş, judeţul Arad, o armă de vânătoare cu alice, de calibru 16/1, fără marcă şi fără serie, confecţionată artizanal.Din cercetări a rezultat că arma a aparţinut şi a fost confecţionată artizanal de către F. Adrian. Acesta este suspectat că se ocupa de confecţionarea de arme artizanale, cu care comitea acte de braconaj cinegetic. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvărşirea infracţiunii de nerespectarea a regimului armelor şi muniţiilor. * * * Poliţişti din cadrul I.P.J. Brăila – Serviciul A.E.S.P. au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui S. Florentin, din Brăila, unde au fost descoperite trei pistoale, unul de calibru 8 mm şi două de 9 mm, peste 120 de cartuşe de calibru 9 mm aferente acestora şi 8 cartuşe de calibru 5,6 mm cu percuţie pe ramă.Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. * * * Poliţiştii Serviciului A.E.S.P. Vrancea, au efectuat verificări faţă de H. Toader, din comuna Nistoreşti, judeţul Vrancea, suspectat că a introdus în ţară o armă de vânătoare, de calibru 12 şi 42, precum şi cartuşe aferente, stabilindu-se astfel, că arma şi muniţia au fost procurate din Grecia, unde lucrează, având permis de şedere pe teritoriul acestui stat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut