Acţiuni M.A.I. pentru combaterea contrabandei cu ţigarete

Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au confiscat săptămâna trecută, 2 – 8 august a.c., în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, cu 40% mai multe ţigări decât în intervalul precedent, respectiv 26 iulie – 1 august a.c. Cantitatea de ţigarete confiscată săptămâna trecută, 16.141.290 de ţigarete (575.574 de pachete), reprezintă 13% din cantitatea totală indisponibilizată de la începutul acţiunii la nivel naţional, respectiv luna mai. Din cantitatea totală, 12.290.820 de ţigarete au fost descoperite în mijloacele de transport, 992.480 au fost confiscate din fabricile clandestine, iar 876.410 provin din magazinele duty-free. Alte 285.140 de ţigarete au fost indisponibilizate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe şi târguri, iar 243.920 au fost ridicate în urma percheziţiilor domiciliare. Au fost aplicate 539 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.114.803 lei, şi au fost indisponibilizate 79 de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale. Totodată, au fost descoperite 6 locuri de depozitare şi 220 furnizori locali, 6 regionali şi 1 naţional. Formaţiunile de poliţie judiciară au înregistrat 49 de lucrări penale, în care sunt cercetate 110 persoane, împotriva a 58 dintre acestea începându-se urmărirea penală. Faţă de 10 persoane a fost dispusă măsura reţinerii, iar faţă de alte trei măsura arestării preventive. Zilnic, în aceste activităţi au fost angrenaţi în medie 2.025 poliţişti, 171 jandarmi, 181 poliţişti de frontieră şi 170 lucrători din alte structuri. La nivel naţional, s-au desfăşurat 150 acţiuni în zonele de frontieră, 509 în pieţe şi târguri, 445 pe rute de transport şi 313 în alte zone. Totodată, au fost organizate 626 de filtre rutiere şi 41 percheziţii. Săptămâna trecută au fost verificate 1.067 de societăţi comerciale. Acţiunile în sistem integrat pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor s-au desfăşurat de către structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I. şi sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Începând cu 23 iunie a.c. (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale) au fost înregistrate 244 lucrări penale, dintre care 67 doar în ultima săptămână, în 90 de dosare fiind dispusă începerea urmăririi penale (22 în perioada de referinţă). Au fost instrumentate 299 infracţiuni, din care 69 în ultima săptămână, prejudiciul cauzat fiind de 4.420.645 lei (653.314 lei în săptămâna precedentă), din acesta fiind recuperată valoarea de 1.272.902 lei (242.887 lei în ultima săptămână). În cele trei luni de la debutul acţiunii în sistem integrat pentru creşterea gradului de eficienţă în combaterea contrabandei cu tutun, structurile M.A.I. au confiscat cantitatea de 115.864.860 de ţigarete (5.793.243 pachete). În acest interval, formaţiunile de poliţie judiciară din M.A.I. au înregistrat 901 lucrări penale, în 386 dosare s-a început urmărirea penală, 163 dosare fiind declinate către instanţele competente. În aceste cauze, sunt cercetate 1.821 persoane, din care 147 au fost reţinute, 98 arestate, iar împotriva a 823 s-a început urmărirea penală.EXEMPLE:Bacău. În data de 5 august a.c., poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi din I.P.J.Bacău, în cooperare cu poliţişti din Republica Moldova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, au descoperit o linie de fabricaţie ilegală a ţigaretelor în localitatea Oneşti, judeţul Bacău, formată din opt utilaje de fabricaţie.În urma acestei acţiuni, a fost descoperită o cantitate de aproximativ 900.000 de ţigarete marcate cu timbre false din Republica Moldova şi Ucraina, circa 13.000.000 filtre de ţigarete, 21.000 de ambalaje pentru diferite mărci de ţigări, 39.000 de marcaje contrafăcute, role de folie de aluminiu, 820 de kg de adeziv şi alte materii prime necesare procesului de producţie.La faţa locului au fost identificate patru persoane care supravegheau instalaţia în timpul producţiei. În acest caz, cercetările continuă cu cele patru persoane în stare de reţinere, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale desfăşurate de aceştia.Mehedinţi. La data de 05.08.2010, poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Mehedinţi, cu suportul informativ al D.G.I.P.I., au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii cu produse accizabile pe raza judeţului, reuşind prinderea în flagrant doi tineri din municipiul Craiova în timp ce transportau, cu două autovehicule, cantitatea de 24.909 pachete cu ţigarete achiziţionate din duty-free, în valoare de aproximativ 100.000 lei.Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele două autoturisme au fost indisponibilizate. Pe numele celor două persoane au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.Caraş-Severin. La data de 04.08.2010, un echipaj al Poliţiei de Frontieră al Judeţului Caraş-Severin, încercând să oprească un tractor cu semi-remorcă, ce se îndrepta către frontiera de stat a României, a fost nevoit să execute 5 focuri de avertisment şi 20 de focuri de armă în pneurile autovehicului, întrucât conducătorul auto a încercat să se sustragă controlului autorităţilor. În semiremorca tractorului au fost găsite 13.996 pachete de ţigarete netimbrate, în valoare de 69.980 lei, cantitate ce a fost în întregime ridicată în vederea confiscării. Autorul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut