Acţiuni M.A.I. pentru combaterea contrabandei cu ţigarete

Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au continuat, în perioada 28 februarie – 06 martie a.c., la nivel naţional, acţiunile în sistem integrat pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor. În cadrul acţiunilor comune desfăşurate de Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Direcţia Generală Anticorupţie, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I., au fost confiscate 3.433.460 de ţigarete, respectiv 171.673 pachete.Cea mai mare parte a ţigaretelor confiscate – 1.246.780 – a fost descoperită în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizată în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free. Au fost aplicate 482 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 970.530 lei şi au fost înregistrate 67de lucrări penale, în care sunt cercetate 144 de persoane, împotriva a 107 dintre acestea fiind începută urmărirea penală. De asemenea, au fost indisponibilizate 59 de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.Totodată, au fost verificate 986 societăţi comerciale, realizate 526 filtre rutiere şi 9 de percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 167 de acţiuni în zonele de frontieră, 518 în pieţe şi târguri, 488 pe rute de transport şi 219 în alte zone. Zilnic, în aceste activităţi, au fost angrenaţi, în medie, 2.071 poliţişti, 141 jandarmi, 165 poliţişti de frontieră şi 55 lucrători din alte structuri. De la începutul anului până în prezent, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au confiscat, la nivel naţional, 41.388.160 ţigarete (aproximativ 2.069.408 pachete). În acest interval, au fost înregistrate 535 lucrări penale, fiind cercetate 933 de persoane, dintre care 110 au fost reţinute şi 65 arestate.Efectivele M.A.I. acţionează în colaborare cu reprezentanţii administraţiei fiscale, realizându-se, astfel, un cumul de competenţe şi o coordonare unitară, scopul fiind concentrarea resurselor în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun. În contextul acţiunilor specifice, structurile M.A.I. acţionează sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. pentru documentarea activităţii grupărilor infracţionale organizate care desfăşoară fapte de contrabandă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut