Acţiuni pentru combaterea braconajului cinegetic şi piscicol

Poliţiştii structurilor cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol şi cinegetic continuă acţiunile specifice la nivel naţional. Călăraşi Poliţiştii Secţiei Rurale Gălbinaşi, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, aflându-se în misiune au depistat în seara de 12 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, pe drumul naţional D.J. 301, pe raza comunei Plătăreşti, judeţul Călăraşi, un autoturism, condus de M. Nicolae, de 31 ani şi în care se mai afla şi D. George, de 40 ani, ambii din Bucureşti. În interiorul autovehiculului, în urma unui control efectuat, poliţiştii au găsit o pungă în care se afla un iepure de câmp, un proiector confecţionat artizanal şi un acumulator auto. De asemenea, în portbagajul automobilului au mai fost găsiţi şi patru câini de rasă Brac German. Faţă de cei doi bărbaţi au fost întocmite acte premergătoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. OltPoliţiştii au depistat un tânăr, de 22 ani, din municipiul Slatina, care se afla pe un fond de vânătoare, însoţit de câini din rasa „ogar” (rasă interzisă la folosire pe timpul vânătorii) şi i-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „braconaj cinegetic”. La data de 12 decembrie a.c., poliţişti ai Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt s-au deplasat pe raza fondului de vânătoare nr. 33 Coteana, judeţul Olt, pentru a efectua un control pe linia prevenirii şi combaterii braconajului cinegetic.În timpul controlului efectuat, poliţiştii l-au depistat pe O. R. A., de 22 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, care comitea acte de braconaj cinegetic cu ajutorul a patru câini din rasa „ogar”. În urma celor constatate, a fost luată măsura întocmirii acteleor premergîtoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „braconaj cingetic”.Tulcea În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza comunei Jurilovca, lucrătorii Postului de Poliţie din localitate au identificat în trafic o autoutilitară în care, în urma controlului efectuat în habitaclu, a fost depistată cantitatea de 309 kg de peşte.Suspecţii, care transportau peştele, fără documente legale sunt R. Ştefan, de 34 ani, din localitatea Cuza-Vodă şi I. Daniel, de 30 ani, din localitatea Satu Nou, ambele localităţi din judeţul Constanţa. Întrucât cei doi tineri nu au putut justifica provenienţa mărfii, aceasta a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut