În urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, în primele 8 luni ale acestui an, pentru verificarea legalității comerțului în mediul on-line, au fost indisponibilizate 11 site-uri web şi mărfuri în valoare totală de aproximativ 2 milioane de lei şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 3,3 milioane de lei.Poliţiştii au întocmit 315 dosare penale, în care au fost efectuate investigaţii cu privire la 181 de site-uri de internet, fiind cercetate 178 de persoane.Prevenirea şi combaterea actelor de comerţ cu produse contrafăcute în mediul virtual, precum şi identificarea şi investigarea situaţiilor în care veniturile realizate din comerţ electronic nu sunt fiscalizate reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română şi au drept scop asigurarea legalităţii mediului de afaceri şi protejarea bugetului general consolidat al statului.În primele 8 luni ale acestui an, Poliţia Română a acţionat, la nivel naţional, în baza planului ,,In Our Sites 2016”, în cadrul căruia, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat activităţi pentru combaterea infracţiunilor de natură economico-financiară comise prin intermediul mijloacelor informatice.Astfel, în urma activităţilor desfăşurate în această perioadă de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române au fost înregistrate 315 dosare penale şi au fost efectuate investigaţii cu privire la 181 de site-uri de internet. Dintre acestea, 210 au fost întocmite pentru infracţiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, 83 pentru înşelăciuni, 56 pentru evaziune fiscală, restul fiind alte fapte.În dosarele penale instrumentate, sunt cercetate 178 de persoane, au fost indisponibilizate 11 site-uri web şi mărfuri în valoare totală de aproximativ 2 milioane lei şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 3,3 milioane de lei.De asemenea, în 28 de dosare cercetările au fost finalizate cu propuneri de trimitere în judecată a persoanelor cercetate.Poliţia Română continuă activităţile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat al statului, pentru a menţine un climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu comercial stabil şi predictibil, capabil să asigure buna funcţionare a economiei României.Exemplu:La data de 14 iunie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat 4 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse şi comercializare de produse alterate.În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 7.000 de cutii cu capsule, tablete, fiole şi soluţii injectabile, reprezentând medicamente şi produse anabolizante contrafăcute, cu o valoare de piaţă estimată la 250.000 de euro.De asemenea, au fost ridicate sume de bani în numerar în lei, euro şi dolari, în valoare totală de 300.000 de euro, în echivalent.Totodată, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au aplicat măsura sechestrului asigurător asupra a 291.000 de euro, aflaţi într-un cont bancar al unuia dintre cei în cauză.Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 – 2016, persoanele bănuite ar fi înfiinţat 10 site-uri web, prin care ar fi promovat şi comercializat către clienţi din România şi din străinătate (Spania, Italia, Belgia, Germania şi Anglia) o gamă largă de medicamente contrafăcute, cum ar fi steroizi anabolizanţi, hormoni şi altele, care prezintă un risc potenţial pentru sănătatea publicului. Produsele originale de acest tip se comercializează numai prin unităţi farmaceutice, nu prin intermediul site-urilor on-line. Din activitatea infracţională, persoanele vizate ar fi obţinut venituri de peste 1.000.000 de euro, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 300.000 de euro.În urma administrării probatoriului, două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, dintre care una a fost arestată preventiv, iar faţă de cealaltă s-a dispus măsura controlului judiciar. La acţiune au participat şi specialişti criminalişti, precum şi luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice