Acţiuni pentru combaterea furturilor de animale şi sacrificării ilegale a mieilor de Paşti

În perioada 29 aprilie – 4 mai a.c., poliţiştii acţionează la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., pentru prevenirea furturilor de animale, verificarea legalităţii transportului de animale vii şi produse din carne, respectarea legislaţiei în domeniul sacrificării animalelor, precum şi pentru combaterea evaziunii fiscale.În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti, pentru prevenirea sacrificării mieilor fără respectarea prevederilor legale în domeniu, a identificării transporturilor ilegale de animale sustrase şi sacrificate, către abatoare, poliţiştii de ordine publică, poliţie rutieră şi investigarea fraudelor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene şi din Capitală acţionează, sub coordonarea D.O.P. – I.G.P.R., alături de reprezentanţi din cadrul Autorităţii Naţionale Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor.În această perioadă sunt efectuate controale în abatoarele, pieţele, laboratoarele, târgurile, oboarele şi la magazinele din ţară care comercializează animale sacrificate şi subproduse din carne, pentru verificarea legalităţii funcţionării acestora, identificarea persoanelor care valorifică ilegal animale şi pentru depistarea cărnii provenite din sacrificări ilegale.Acţiunea vizează şi verificarea operaţiunilor derulate de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de valorificare a cărnii şi subproduselor din carne privind respectarea legislaţiei sanitar veterinare.Poliţiştii acţionează şi pe drumurile publice, pentru a verifica legalitatea transportului de animale vii şi produse din carne. * * * Ieri, 29 aprilie, poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică – Inspectoratului General al Poliţiei Române, ai inspectoratelor de poliţie Ilfov şi Giurgiu, precum şi specialişti din cadrul Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au acţionat pe raza judeţelor Ilfov şi Giurgiu. În câteva ore, au fost verificate 84 de maşini destinate transportului de animale şi produse din carne.Pe parcursul acţiunii au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.480 de lei, dintre care două, în valoare de 280 de lei, aplicate la H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv pentru transport de produse din carne fără documente de provenienţă şi 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.200 de lei, aplicate la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv pentru nerespectarea regimului legal de viteză.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut