În primele zece luni ale anului 2015, în urma activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră au confiscat 25.247 kg peşte din diferite specii, pe care diverse persoane le deţineau fără a poseda documente de provenienţă ori le obţinuseră prin practicarea ilegală a pescuitului.De asemenea, au fost reţinute 103 ambarcaţiuni şi 63 motoare, 63.150 m plase de pescuit monofilament şi 850 unelte de pescuit (printre care şi dispozitive electrice confecţionate artizanal). Pe numele persoanelor care au încălcat legislaţia în domeniu, în funcţie de gravitatea faptei, au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol ori au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.Astfel, în perioada 01.01. – 31.10.2015, lucrătorii noştri au constatat, în zonele de frontieră, 941 infracţiuni de braconaj piscicol şi au aplicat 1.171 contravenţii, valoarea amenzilor aplicate fiind de 234.950 lei.Menţionăm că Poliţia de Frontieră Română va continua să desfăşoare activităţi specifice, independent sau în cooperare cu autorităţile abilitate în domeniu, pentru contracararea acestui fenomen, folosind echipamentele tehnice din dotare şi organizând filtre de control în zonele de competenţă. Dintre cazurile mai reprezentative, menţionăm: Pescador şi unelte de pescuit în valoare de 80.000 euro şi 6,5 tone de rapană confiscate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă În data 20.10.2015, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflaţi în misiune pe raza Portului Turistic Tomis, au efectuat controlul unei ambarcaţiuni tip pescador sub pavilion România, care tocmai se întorsese din largul Mării Negre. La bordul navei se aflau şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 59 de ani, un cetăţean turc şi şase cetăţeni români.În urma controlului documentelor prezentate de comandantul pescadorului, cetăţeanul român I.A., în vârstă de 28 ani, a rezultat faptul că trei dintre persoanele aflate la bord nu figurau pe lista cu echipajul ca operatori/pescari autorizaţi şi nici ca pasageri, fapt care contravine prevederilor legale.În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit în ambarcaţiune cantitatea de 6.442 kilograme de rapană, ce fusese pescuită de persoane care nu îndeplineau condiţiile legale, fapt pentru care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale.În urma acţiunii, lucrătorii noştri au indisponibilizat pescadorul precum şi toată aparatura, ansamblele, subansamblele şi uneltele de pescuit tip beam-traul aflate la bord, bunuri evaluate la aproximativ 80.000 de euro.În cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit” şi „deţinerea şi folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip comercial.Peste două tone de peşte confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeniÎn data de 25.04.2015, în jurul orei 23.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Cernavodă – Garda de Coastă au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Bucureşti, condus de cetăţeanul român F.N., în vârstă de 50 de ani.Conducătorul auto a declarat poliţiştilor de frontieră că transportă, diferite cantităţi de puiet din specia crap. În urma controlului, în primele trei compartimente ale maşinii construită special pentru transport peşte, au fost descoperite cantităţi de peşte din specia specificată conform declaraţiei şi documentelor justificative prezentate, iar în celelalte trei compartimente au fost identificate 1.687,4 kilograme peşte din specia crap de dimensiune mare, 510 kilograme peşte din specia somn şi 7 kilograme peşte specia şalău.Pentru cele 2.204,4 kilograme de peşte conducătorul auto nu poseda documente de provenienţă şi transport, astfel încât întreaga cantitate de peşte i-a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi lăsată în custodie unei societăţi comerciale din oraşul Hârşova.Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte”.Aproximativ o tonă şi jumătate de peşte din speciile calcan şi rechin confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni.În data de 18.01.2015, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Constanţa au oprit pentru control o autoutilitară marca Mercedes model Sprinter, înmatriculată în R. Bulgaria, în care se aflau două persoane de sex masculin.În urma controlului autoutilitarei a fost găsită cantitatea de 390,25 kilograme peşte din specia calcan, pentru care cele două persoane, conducătorul autoutilitarei, cetăţeanul bulgar P. Chanyo, în vârstă de 69 ani şi cetăţeanul turc A. Aydin de 39 ani, au prezentat documente de transport pentru alte cantităţi de peşte decât cea aflată în autoutilitară.Cei doi bărbaţi au declarat că au achiziţionat peştele de la comandantul unui pescador sub pavilion România, aflat în Portul Turistic Tomis, cu scopul de a-l transporta în R. Bulgaria.Ca urmare, poliţiştii de frontieră au extins cercetările, depistând la bordul pescadorului cantitatea de 905 kilograme peşte din specia rechin, care fusese procesată fără autorizaţie de membrii echipajului.La acţiunea poliţiştilor de frontieră constănţeni au mai participat reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinară Constanţa şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, care au constatat faptul că 392 kilograme de peşte din specia rechin erau improprii consumului.Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării autoutilitara, precum şi cantitatea de 390,25 kilograme peşte din specia calcan şi 905 kilograme din specia rechin, iar în cauză au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de procesare fără drept a produselor obţinute din pescuit şi acvacultură şi deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte. Imagini www.politiadefrontiera.ro Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.