Acțiuni pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare

În urma acțiunilor derulate de Poliția Română în ultimele 7 zile, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost confiscate aproape 5 tone de metale și alte bunuri în valoare de aproape 80.000 de lei. Au fost întocmite 35 de dosare penale și au fost depistate 5 persoane date în urmărire națională. În perioada 7– 13 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.De asemenea, activitățile au vizat prevenirea și combaterea criminalității și migrației ilegale, precum și diminuarea infracționalității economice.Astfel, polițiștii au efectuat 304 controale în stații de cale ferată şi în 355 de trenuri de călători, precum și în 607 alte zone, respectiv în aerogări, rute feroviare și navale.În urma verificărilor, au fost depistate 5 persoane date în urmărire națională și 3 deţinători de substanţe halucinogene.Au fost întocmite 35 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, lovire sau alte violențe, tâlhărie, înșelăciune, evaziune fiscală și distrugere.De asemenea, polițiștii au confiscat aproape 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, 880 de țigarete și au fost ridicate bunuri în valoare de peste 70.000 de lei.De asemenea, au fost efectuate 117 controale la centrele de colectare a deşeurilor metalice feroase, în urma cărora au fost confiscate 4.934 de kilograme de metale.În perioada 11 – 12 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, 518 polițiști de la transporturi au acționat în întreaga țară, în cadrul celei de a 14-a operațiune comună RAILPOL – ,,RAIL ACTION DAY – 24 BLUE”, acțiune derulată la nivel european pentru prevenirea și combaterea criminalității în transportul feroviar.Exemple: La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul S.R.P.T. Craiova au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăți din județul Dolj care are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor industriale reciclabile. În urma verificărilor, s-a constatat că firma nu ar fi întocmit borderouri pentru fiecare achiziție efectuată, neputând fi justificate 1.000 de kilograme de deşeuri metalice feroase achiziţionate.În cauză, s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei şi s-a dispus confiscarea contravalorii celor 1.000 de kilograme de deşeuri metalice feroase. * * * Polițiștii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au acţionat pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale de import – export şi a comerțului ilicit cu produse contrafăcute ori piratate.În urma verificărilor efectuate la data de 12octombrie a.c., a fost descoperit un container sosit din China, cu peste 5.000 de cărţi pentru copii, produse susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, iar bunurile, în valoare de peste 50.000 de lei, au fost confiscate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut