Acţiuni preventive ale politiei pentru mentinerea ordinii publice

Pe parcursul a trei zile de acţiune în partea de est a ţării, în judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, oamenii legii au ridicat, în vederea confiscării, peste 700.000 de ţigări şi au constatat 82 de infracţiuni economice. / De asemenea, au ridicat produse pirotehnice, cartuşe, arme albe şi documente fiscale ale unor societăţi comerciale „fantomă”.În perioada 17-19 martie a.c., la acţiunea coordonată de Inspectoratul General al Poliţiei Române au participat poliţişti de la investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi combaterea criminalităţii organizate, atât de la nivel central, cât şi de la nivel local. Obiectivele urmărite au fost prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări şi produse contrafăcute, care afectează bugetul de stat, precum şi asigurarea ordinii şi liniştii publice prin depistarea şi tragerea la răspundere penală a celor care încalcă prevederile legale.Peste 700 de efective au acţionat zilnic pe raza Judeţelor Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Concomitent cu desfăşurarea activităţilor investigative, poliţiştii au acţionat şi în filtre pe căile de comunicaţii folosite de transportatorii de produse de contrabandă, cu precădere în punctele obligatorii de trecere a frontierei.Astfel, în acţiuni au fost angrenaţi 76 de poliţişti de la investigarea fraudelor, 382 de poliţişti de ordine publică, 111 poliţişti de investigaţii criminale, 53 poliţişti de la rutieră, 25 poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi 57 alte forţe (comisari gardă financiară, jandarmi şi trupe de intervenţie rapidă).Oamenii legii au efectuat, în baza autorizaţiilor emise de către instanţele competente, 80 de percheziţii domiciliare la persoanele semnalate cu preocupări pe linia comerţului ilicit de ţigarete, 621 de controale şi 66 de filtre rutiere. Astfel, au înregistrat 55 de dosare penale, în care se desfăşoară activităţi pentru probarea a 82 de infracţiuni constatate, respectiv trei de contrabandă, 56 de evaziune fiscală şi 23 alte infracţiuni conexe. Poliţiştii cercetează 77 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 11 în stare de reţinere.De asemenea, au fost aplicate 467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 247.170 de lei.În total au fost ridicate în vederea confiscării peste 760.000 de pachete de ţigări (580.200 de ţigări provenite din infracţiuni şi 184.520 de ţigări în urma constatării de contravenţii), în valoare de peste 240.000 de lei. În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate mai multe grupări infracţionale, ai căror membri sunt suspectaţi de comiterea infracţiunilor de contrabandă, iniţiere şi aderare la un grup infracţional organizat. Acestea sunt bănuite că au introdus prin contrabandă, în România, ţigări din ţări din afara spaţiului Uniunii Europene. În cauză au fost întocmite dosare care au fost declinate în favoarea D.I.I.C.O.T., pentru competentă soluţionare.Totodată, structurile de investigaţii criminale din cele patru judeţe au depistat 53 de suspecţi de infracţiuni de natură judiciară, dintre care 13 au fost reţinuţi şi au soluţionat 194 de dosare penale. De asemenea, au pus în executare 9 mandate şi sentinţe penale (7 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, un mandat de arestare prevenivă şi o sentinţă penală). Au fost depistate 11persoane urmărite, respectiv 5 condamnaţi şi 6 dispăruţi, dintre care 4 minori. Poliţiştii au identificat şi 3 autovehicule furate.Exemple:***La data de 17 martie a.c., poliţiştii brăileni au oprit în trafic pentru control autoturismul condus de T. Cosmin, de 32 de ani. În urma controlului efectuat, în portbagajul maşinii au fost găsiţi trei saci de polietilenă, de culoare neagră, ce conţineau 29.700 ţigarete, cu timbre din Republica Moldova. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1500 de lei, conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, ţigaretele fiind ridicate în vederea confiscării.*** Poliţiştii brăileni specializaţi în investigarea fraudelor au efectuat, la data de 19 martie a.c., trei percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor emise de către Judecătoria Brăila. Astfel, au fost ridicate în vederea cercetărilor 161.900 ţigarete, în valoare de 72.855 de lei. În cauză se desfăşoară activităţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9, alin. 1, lit b din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, suspect fiind un administrator de societate comercială.***Poliţiştii brăileni i-au prins, în centrul Municipiului Brăila, pe S. Marian, de 30 de ani, din Judeţul Ialomiţa, H. Iulian, de 23 de ani , B. George, de 22 de ani, D.Cristian, de 22 de ani, B. Daniel, de 25 de ani, T. Sergiulică, de 22 de ani, S. Ilie, de 19 ani, S. Daniel, de 23 de ani şi I. Vasile, de 34 de ani, toţi din Judeţul Brăila, având asupra lor arme albe, spray-uri lacrimogene şi bastoane telescopice.Suspecţii sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de arme albe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.***Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, sprijiniţi de luptători din cadrul Departamentului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale Constanţa şi ofiţeri D.G.I.P.I. au efectuat nouă percheziţii domiciliare în Judeţul Constanţa.Oamenii legii au găsit la locuinţa lui A. Chirez, de 44 de ani şi a Elmei A., de 56 ani, din Constanţa, 2.934 de pachete ţigarete de diverse mărci, netimbrate sau cu banderole de marcare din Ucraina sau Republica Moldova, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Valoarea ţigărilor se ridică la 30.000 lei lei.S-a întocmit dosar penal în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva a 15 persoane pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.***De asemenea, poliţiştii gălăţeni au efectuat investigaţii în şase dosare penale privind contrabanda şi comerţul cu ţigări. Astfel, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, au fost efectuate 19 percheziţii simultane la locuinţele mai multor suspecţi, de unde s-au ridicat, în vederea confiscării, 151.620 de ţigarete, 210 kilograme de produse pirotehnice interzise, şapte cartuşe, două bâte, documente fiscale ale unor societăţi comerciale „fantomă” şi sume de bani provenite din infracţiuni. Cercetările sunt continuate pentru probarea a 11 cauze de evaziune fiscală.Imagini de la actiune pot fi obtinute de pe site-ul Politiei Romane, www.politiaromana.ro. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – POLITIA ROMANA


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut