Activitatea de taximetrie, verificată de poliţişti

Aproximativ 175 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în urma unei acţiuni desfăşurată în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti – Otopeni, Timişoara, Cluj – Napoca, Bacău şi Iaşi, privind legalitatea desfăşurării transportului rutier ,,în regim TAXI” şi ‚‚în regim de închiriere”.La data de 2 august a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au organizat o acţiune de control în trafic, la nivel regional, pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,taxi” şi ,,rent a car cu şofer”, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti-Otopeni, Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi.Principalul obiectiv al acţiunii a fost impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.De asemenea, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român a fost verificată starea tehnică a autovehiculelor taxi şi funcţionarea corectă a aparatelor de taxat. Pe durata acţiunii, poliţiştii au controlat 184 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 174 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul sancţiunilor, 14 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 155 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 2 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.De asemenea, 2 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut