În ultimele 24 de ore, angajații structurilor operative din Ministerul Afacerilor Interne au intervenit la 4.096 de evenimente, dintre care 2.555 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.541 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Infracționalitate înregistrată
În urma activităților desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale și dispozitivele de ordine publică au fost prinși în flagrant 160 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 166 de fapte penale.
În același interval, efectivele de jandarmi aflate în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 20 autori de infracțiuni care au săvârșit 20 fapte penale.
La nivelul structurilor de poliție, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 743 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea, din oficiu.
De asemenea, au fost depistate 10 persoane urmărite național sau internațional față de care s-au dispus măsurile legale.
În urma activităților desfășurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 16 persoane.
Siguranță rutieră
În ultimele 24 de ore au continuat și acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 788 de permise de conducere și au retras 248 de certificate de înmatriculare.
Sancțiuni contravenționale aplicate
În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat peste 10.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3,4 milioane de lei.
De asemenea, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 10.095 de lei, iar polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de 644 lei.
Angajații IGSU au efectuat 8 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, nefiind identificate obiective care să funcționeze fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.500 lei.
Intervenții în situații de urgență și persoane salvate
Pe parcursul intervențiilor desfășurate în ultimele 24 de ore, polițiștii au salvat 7 persoane (1 persoană cu intenții suicidale și 6 persoane aflate în alte situații de risc. La rândul lor, pompierii au salvat 5 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.030 de persoane.
Totodată, jandarmii au acționat pentru salvarea a 2 persoane aflate în situații critice
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane.
Tranzitul frontierei de stat
Frontiera de stat a fost tranzitată de 176.870 persoane și de 46.582 de mijloace de transport.
Totodată, au fost depistați 18 migranți ilegali.