Activități de prevenire a traficului de minori, în aeroport

Polițiștii au vorbit cu călătorii care tranzitau Aeroportul Internațional Henri Coandă Bucureștidespre importanța prevenirii traficului de minori, rugându-i să sesizeze autorităților când observă un copil este exploatat sau este în pericol. De asemenea, în cadrul zilelor comune de acțiune a Operațiunii Dragon, polițiștii au făcut verificări și legitimări, în vederea informării partenerilor externi, prin intermediul Europol.Astăzi, 12 octombrie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, sprijiniți de colegii de la transporturi și de un specialist al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au mers în Aeroportul Internațional Henri CoandăBucurești pentru a desfășura o activitate de prevenire a traficului de minori.Polițiștii au vorbit cu cei care tranzitau aeroportul despre existența și periculozitatea acestor fapte și despre importanța sesizării autorităților atunci când vedem că un copil este exploatat sau este în pericol, indiferent de țara în care se află.De asemenea, polițiștii au făcut verificări suplimentare și legitimări în situațiile care necesitau atenție suplimentară, în vederea informării partenerilor externi, prin intermediul Europol.Aceste activități sunt o componentă a Operațiunii Dragon, în cadrul căreia polițiștii români și partenerii externi acționează coordonat pentru combaterea infracționalității grave în țările Uniunii Europe. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut