Administrator de societate comercială, cercetat pentru evaziune fiscală

Administratorul unei firme din Deva este suspectat de poliţiştii de investigarea fraudelor că a înstrăinat mai multe imobile şi terenuri aflate în proprietatea societăţii, fără ca aceste operaţiuni comerciale să le înregistreze în evidenţele contabile. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara au efectuat o serie de investigaţii asupra lui G. Marcel, de 41 de ani, din Deva care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Deva, este suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.În fapt, bărbatul este suspectat că, în perioada septembrie 2004 – iunie 2009, a înstrăinat mai multe imobile şi terenuri aflate în proprietatea societăţii, fără ca aceste operaţiuni comerciale să le înregistreze în evidenţele contabile ale societăţii, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului.În urma neevidenţierii acestor operaţiuni, a fost creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 1.634.769 de lei.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut