Înşelăciune cu file CEC – Un sibian este suspectat de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor că a înşelat o firmă orădeană cu peste 850.000 de lei.Marţi, 1 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de M.M., de 32 de ani, din Municipiul Sibiu, Judeţul Sibiu, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.Acesta este suspectat că, în perioada 13 iulie – 6 august 2009, în calitate de administrator al unei societăţi cu sediul în Sibiu, în baza unui contract comercial, a achiziţionat de la o societate orădeană materiale de construcţii în valoare totală de 852.632,7 lei, pentru plata cărora a emis o filă CEC nevizată de administratorul societăţii. Odată introdusă la plată de către partea vătămată, fila CEC a fost refuzată din cauza lipsei de disponibil în cont.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. * * * Poliţiştii de investigare a fraudelor au finalizat cercetările în cazul a doi beiuşeni, suspectaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu peste 510.000 lei – s-a propus trimiterea acestora în judecată.Marţi, 1 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de C.L., de 36 de ani şi C.V., de 45 de ani, ambii din Municipiul Beiuş, Judeţul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de prezentare de documente falsificate la autoritatea vamală şi evaziune fiscală, respectiv participaţie improprie la infracţiunea de prezentare de documente falsificate la autoritatea vamală şi complicitate la evaziune fiscală.C.L. este suspectată că, în perioada 2004 – 2005, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Beiuş, cu sprijinul lui C.V., a efectuat import de legume şi fructe de la două societăţi comerciale din Italia, mărfuri pentru care, la autorităţile vamale din România, au fost prezentate documente false, preţurile bunurilor achiziţionate fiind subevaluate, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A., taxe vamale şi comision vamal.Prejudiciul provocat astfel bugetului de stat este de 518.663 lei.Suspecţii au fost cercetaţi în stare de libertate, iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la data de 26 august 2010 s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând celor doi suspecţi până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au înaintat dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R