Adolescent cercetat pentru transmiterea unor mesaje de alarmare false

Un adolescent, care ar fi transmis mai multe mesaje unor instituții din care reieșea că două licee vor fi aruncate în aer, este cercetat sub aspectul comiterii unei infracțiuni prevăzute de legea privind prevenirea şi combaterea terorismului.La data de 27 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 17 ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului.Din cercetări a reieșit că, în dimineața zilei de 24 martie a.c., pentru a nu merge la școală, acesta ar fi transmis mai multe mesaje unor instituții cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale din care reieșea că două licee vor fi aruncate în aer.În cauză, sunt continuate cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale. Sprijinul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.Conform articolul 38 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivităţi, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut