Peste 1.500 de litri de alcool fără marcaj fiscal sau cu marcaje false au fost ridicaţi de poliţişti de la un bărbat din Bihor. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările faţă de orădeanul N.V., de 48 ani, acesta fiind suspectat de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de autoritatea fiscală competentă şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 300 litri produse intermediare de alcool. Acesta este bănuit că, în vara anului 2010, a desfăşurat activităţi ilicite de producere, achiziţionare şi deţinere de alcool brut şi băuturi alcoolice spirtoase, în vederea comercializării acestora, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigare a fraudelor au descoperit şi ridicat în vederea confiscării peste 1.500 de litri de alcool şi băuturi alcoolice nemarcate sau cu marcaje false în valoare de 15.000 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspectului.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice