Proiectul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – „Salvator din pasiune” – continuă la nivel naţional. Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat încă de la lansare, a condus la reanalizarea posibilităților instituționale și identificarea soluțiilor care să permită înscrierea tuturor celor care doresc să se alăture echipajelor de intervenție în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiționat de numărul locurilor disponibile.La acest moment, parte dintre inspectoratele județene pentru situații de urgență au demarat deja etapele ce presupun recrutarea și înscrierea solicitanților, pentru ca ulterior analizării dosarelor să fie încheiate contractele de voluntariat aferente. Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro – şi cele ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă/București-Ilfov, structuri la nivelul cărora se desfășoară pregătirea și coordonarea voluntarilor. Lansat în luna mai a anului trecut, programul urmărește valorificarea și susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: – vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;- apt din punct de vedere medical; – să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracțiunilor cu intenție;- să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.VĂ AŞTEPTĂM ALĂTURI DE NOI!IGSU – Serviciul Informare și Relații Publice