Poliţia Română atrage atenţia tuturor participanţilor la traficul rutier cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie! 82 de infracţiuni au fost constatate şi aproape 10.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în cursul zilei de ieri, de poliţiştii de la rutieră şi de cei de la ordine publică. 130 de permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare.Poliţia Română acţionează pentru salvarea de vieţi, prin depistarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului.Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acţionat ieri, 27 iunie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere. Au fost monitorizate, cu prioritate, sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”.Au fost prezenţi în stradă aproape 2.000 de poliţişti, dintre care 1.179 de la rutieră şi 815 de la ordine publică, care au utilizat 462 de aparate radar.Polițiștii au constatat 82 de infracţiuni, dintre care 65 la regimul circulaţiei şi au aplicat 9.806 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.109.072 de lei.Dintre sancţiunile aplicate, 6.320 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 112 pentru depăşiri neregulamentare şi 23 pentru consum de alcool.De asemenea, poliţiştii au reţinut 385 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 130 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare.Pentru neregulile constatate, poliţiştii au retras 135 de certificate de înmatriculare. * * * Activităţile derulate de poliţişti au ca scop salvarea de vieţi, viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum fiind principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Poliţia Română mulţumeşte conducătorilor auto care conduc preventiv şi respectă regulile de circulaţie. De asemenea, recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.Poliţia Rutieră Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancţionată.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice