AM PODCA din cadrul M.A.I. lansează Cererea de Proiecte nr.5 din 2009

Marţi, 29 septembrie 2009, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional “Dezvoltarea Capacităţii Administrative” din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor LANSEAZĂ:Cerere de proiecte nr.5/2009 cu termen limită de depunere 8 decembrie 2009, orele 16„Module de pregătire în domenii ca achiziţiile publice, ECDL, limbi străine, dezvoltare de proiecte, licitarea şi managementul proiectelor etc.”, în cadrul Axei prioritare 1 „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”, Domeniul major de intervenţie 1.3 „Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale”.Solicitanţii eligibili sunt: • Ministere (inclusiv Instituţiile Prefectului);• Autorităţi ale administraţiei publice locale;• Structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale;• Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară;• ONG-uri cu activitate relevantă în domeniul administraţiei publice, în parteneriat cu cel puţin o autoritate publică locală;• UniversităţiCerere de idei de proiecteCerere de idei de proiecte pentru Domeniul Major de Intervenţie 1.1 „Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ” şi pentru Domeniul Major de Intervenţie 1.3 „Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale”Pot depune proiecte în cadrul acestei cereri de idei de proiecte autorităţile administraţiei publice centrale (aşa cum sunt stabilite în Documentul Cadru de Implementare pentru Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”), cu atribuţii în rezolvarea problemei descrise, aceasta fiind la nivel naţional, regional sau sectorial. În acest sens vă rugăm să consultaţi Regulile pentru cererile de idei de proiecte la următoarea adresă: http://www.fonduriadministratie.ro, Rubrica Cereri de idei de proiecte – Cereri active.Mai multe informaţii puteţi solicita la adresa de e-mail amdca@mai.gov.ro. sau tel: 021 314 39 29 şi accesând pagina de internet a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” http://www.fonduriadministratie.ro, rubrica Noutăţi.DIRECŢIA PENTRU DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut