Amenzi de peste 920.000 lei pentru nerespectarea regulilor pe linia apărării împotriva incendiilor

Amenzi de peste 920.000 lei pentru nerespectarea regulilor pe linia apărării împotriva incendiilorÎn perioada 22 – 31 ianuarie a.c., specialiştii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi cei ai Bucureşti – Ilfov, alături de reprezentanţi ai structurilor MAI, constituiţi în echipe mixte, au derulat controale inopinate şi verificări la obiectivele în care se desfăşoară activităţi cu afluenţă de persoane.Astfel, în perioada supusă atenţiei, au fost executate 898 de controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate 673 amenzi, în cuantum de peste 920.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor.În baza planului aprobat, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă menţine ca prioritare misiunile orientate spre siguranţa cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor.Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat: exploatarea instalaţiilor electrice, funcţionarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucţionarea căilor de evacuare, instructajul angajaţilor, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi existenţa planurilor de evacuare în caz de incendiu.Pe timpul derulării acestor controale a fost identificat un caz de încălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu, fapt ce a condus la aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor la un operator economic din comuna Brăneşti, judeţul Gorj. Inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depăşit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de referinţă, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare (HG nr. 915/2015), oprirea funcţionării acestuia.Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 1.240 misiuni de recunoaştere la operatorii economici aflaţi în zona de competenţă, pentru a stabili modul de intervenţie în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut