Analiza activității Jandarmeriei Române în cadrul Consiliului Militar

Conducerea Jandarmeriei Române de la nivel central si local s-a reunit la Piatra Neamț, cu prilejul ședinței Consiliului Militar.La această întrunire, care se organizează trimestrial, a fost invitat să participe și inspectorul general al Poliției Române, chestorul principal de poliție Cătălin Ioniță.Această decizie, în premieră, a conducerii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române este rezultatul parteneriatului și colaborării dintre cele două structuri ale MAI cu responsabilități în domeniul ordinii și siguranței publice.”Unii fără ceilalți, polițiști și jandarmi, nu am putea să ducem la îndeplinire dezideratul comun: siguranța cetățenilor, a copiilor noștri și stabilitatea socială. Complexitatea operațională de astăzi ne impune o cooperare strânsă, i-aș spune chiar organică și, în contextul în care actorii de securitate s-au diversificat atât de mult, nu avem decât o singură cale…. cooperarea, o abordarea integrată. Aceasta viziune de cooperare vă rog să o multiplicați în teritoriu pentru că nu avem obiective distincte, suntem împreună!” le-a transmis inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Sebastian Cucoș, comandanților structurilor teritoriale de jandarmi, prezenți la ședința Consiliului Militar.La rândul său, șeful Poliției Române, chestorul principal de poliție Cătălin Ioniță, a apreciat modul în care Jandarmeria Română și-a făcut datoria pe parcursul misiunilor executate și a susținut abordarea integrată a acțiunilor proprii. ”Nutresc speranţa că împreună vom reuşi să asigurăm perenitatea unui parteneriat onest şi profund între Armele pe care le conducem. Avem priorităţi şi misiuni comune, iar răspunsul nostru la aşteptările populaţiei trebuie să fie, de asemenea, comun. Protecţia vieţii, a drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale cetăţenilor, implicarea în eforturile de restabilire a ordinii publice nu pot reprezenta un proiect individual, de sertar”. Reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne, la Ședința Consiliului Militar al Jandarmeriei Române din trimestrul I – 2018, a fost secretarul de stat, colonel Gheorghe Nucu MARIN. Oficialul MAI a apreciat inițiativa comandantului Jandarmeriei Române și deschiderea de care a dat dovadă prin invitarea omologului de la nivelul Poliției Române.De asemenea, adresându-se celor prezenți la ședința Consiliului Militar, secretarul de stat MAI a susținut că “principala resursă a Jandarmeriei sunt oamenii” și a insistat pentru ”disciplină și rigoare, pentru respectarea valorilor care stau la baza asigurării unui climat de liniște, de ordine publică și de legalitate”.Ședința Consiliului Militar al Jandarmeriei Române se desfășoară la Piatra Neamț, în perioada 26 – 27 aprilie a.c.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut