Analiza principalelor activități de prevenire și combatere a corupției desfășurate în anul 2016În prezența doamnei Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne, astăzi, 17 februarie a.c., la sediul central al Direcției Generale Anticorupție, a avut loc ședinta de analiză a principalelor activități de prevenire și combatere a corupției desfășurate în anul 2016.La eveniment a participat Excelența Sa, domnul Mihai Gribnicea, ambasadorul Republicii Moldova la București, domnul Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Daniel Horodniceanu, procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și domnul Marius Iacob, procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, reprezentanți ai Ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Spaniei, Ucrainei, Franței, Finlandei, Germaniei, Chinei și Olandei, ai Comisiei Europene, precum și ofițeri de legătură SELEC din Republica Moldova și Bulgaria.De asemenea, au participat șefi și reprezentanți ai instituțiilor din MAI, din cadrul unităților de parchet cu care DGA colaborează, alte institutii de aplicare a legii din afara ministerului cu care derulăm relații de colabotare, organizații non-guvernamentale active în lupta împotriva corupției și sindicate profesionale.Fotografii de la eveniment pot fi vizualizate pe noul site al Direcției Generale Anticorupție, www.mai-dga.ro, pe pagina principală și în meniul Mass Media/Galerie foto.Activitatea s-a derulat în regim de videoconferință, cu participarea întregului personal al DGA din teritoriu.Repere instituționale în 2016• În anul 2016, activitățile Direcției Generale Anticorupție au urmărit, în mod prioritar amplificarea eforturile întreprinse pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivelul ministerului, îndeosebi pe ariile profesionale identificate cu vulnerabilităţi. De asemenea, dată fiind experienţa pozitivă acumulată în implementarea documentelor strategice anterioare, D.G.A. a contribuit semnificativ la elaborarea Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020.• În ceea ce priveşte organizarea instituţională, s-a reuşit alinierea procedurilor de lucru şi a reglementărilor interne la dinamica situaţiei operative, respectiv la evoluţiile legislative consemnate în perioada analizată.• În plan preventiv, activităţile cu caracter instructiv-educativ au vizat consolidarea mediului de integritate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.• Rezultatele pozitive din sfera combaterii corupţiei atestă o îmbunătăţire a colaborării dintre poliţia judiciară a D.G.A. și procurorii din cadrul unităților de parchet, dar şi eficienţă în asigurarea unui suport probator adecvat.• Adoptarea şi punerea în practică a noi iniţiative de colaborare reflectă preocuparea pentru identificarea de noi parteneri în vederea implicării în proiecte comune.• Pentru perioada analizată, se impune a fi menţionat faptul că, aprox. 90% din totalul investiţiilor de la nivelul D.G.A. au fost realizate din fonduri atrase în cadrul proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă.• Totodată, D.G.A. şi-a consolidat prezenţa în plan extern, practica profesională şi experienţa acumulată integrând această instituţie în circuitul internaţional al agenţiilor anticorupţie.Resurse umane și asistență juridicăReferitor la dinamica de personal, la finele anului 2016, din totalul de posturi prevăzute la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie erau încadrate 62,1%. La aceeași dată, media de vârstă a personalului unităţii era de 39,6 ani, iar 27,2% din personalul încadrat erau femei.Situaţia dinamicii de personal demonstrează, fără echivoc, consolidarea structurală a D.G.A., dincolo de diminuarea numărului lucrătorilor încadraţi cu 15,1% (încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie).Referitor la consolidarea structurală, la data de 13.12.2016 a fost aprobat Ordinul ministrului afacerilor interne privind efectuarea de modificări în structura organizatorică a Direcţiei Generale Anticorupţie (intrat în vigoare cu data de 29.12.2016), principalul reper al acestui act normativ fiind reproiectarea formulei organizatorice pentru întărirea capacităţii operaţionale de investigare şi probare a faptelor de corupţie.Activitatea de prevenirePrevenirea faptelor de corupţie în rândul lucrătorilor M.A.I. a fost, și în 2016, una dintre prioritățile Direcţiei Generale Anticorupţie, sens în care am salutat noua abordare a activităților preventive din Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020, axată pe 3 coordonate, respectiv educație-prevenire-combatere și am răspuns acestei cerințe prin inițierea de noi proiecte, dar și continuarea activităților în proiectele de gen aflate deja în agenda de activitate a instituției.În baza experienței acumulate prin aplicarea documentelor similare anterioare, D.G.A. a fost desemnată instituţia centralizatoare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi punct de contact în relaţia cu Ministerul Justiţiei pentru implementarea SNA.Conform actualei strategii, Direcţia Generală Anticorupţie este nominalizată, împreună cu Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate, în rândul instituţiilor care au contribuit la eficientizarea luptei împotriva corupţiei şi creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile anticorupţie din România.Este de evidenţiat, expertiza acordată de D.G.A. în domeniul prevenirii corupţiei unor instituţii şi autorităţi publice centrale sau locale, dintre care menţionăm: Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, primării, consilii locale etc. Se remarcă realizarea unor activități comune cu Direcția pentru Coordonarea și Îndrumarea Instituțiilor Prefectului prin participarea reprezentanților D.G.A. la ședințele de Colegiu Prefectural, în cadrul cărora au fost susţinute informări cu conținut anticorupţie, precum şi obiectivele Strategiei Naționale Anticorupție.În referire la mijloacele moderne de prevenire a corupţiei, aferent bunei practici a unităţii noastre consemnate în domeniul testării integrităţii, poliţiştii D.G.A. au acordat expertiză instituţiilor similare din Bulgaria, Serbia, Peru, Republica Moldova, Ungaria sau Polonia. Din perspectiva incidentelor de integritate, în anul 2016 s-a consemnat o diminuare cu 25% a acestora, aspect care demonstrează utilitatea demersurilor preventive întreprinse de D.G.A. şi confirmă că suntem pe o traiectorie corectă în vederea îndeplinirii obiectivului general 5 din Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020 (care prevede necesitatea reducerii cu 50% a cazurilor de fraudare şi corupere, implicit a incidentelor de integritate).Tot cu titlu de bună practică menţionăm „Metodologia de evaluare a riscurilor de corupţie”, testată de către D.G.A. în cadrul strategiilor anterioare, care a fost implementată la nivelul a 4 instituţii (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei).În acelaşi context, cadrele D.G.A. au furnizat expertiză pe linia aplicaţiei MARC (Management asistat al riscurilor de corupţie) către state care şi-au manifestat interesul pentru implementarea acestui instrument de lucru (de ex.: Ucraina, Kârgâstan, Bosnia şi Herţegovina).În ceea ce privește sesiunile cu caracter preventiv, în anul 2016 au fost organizate în cadrul structurilor ministerului 3.673 activităţi de informare şi instruire (cu 4% mai multe comparativ cu anul 2015), la care au participat peste 55.018 de angajaţi ai M.A.I. Din totalul participanţilor la aceste activităţi, 10.707 deţineau funcţii de conducere (+29%).În mod distinct, în spiritul celor ante-menţionate, domeniul informării anticorupţie a vizat cu predilecţie concursurile de încadrare din sursă externă şi cele pentru trecerea unor agenţi/subofiţeri în corpul ofiţerilor, cele organizate pentru încadrarea posturilor de personal contractual, precum şi examenele de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sau la şcolile de agenţi și subofiţeri.Complementar, iniţiativele din sfera instruirii preventive s-au concentrat pe trei domenii prioritare, respectiv ordine publică; imigrări și regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.În context, este de remarcat şi adoptarea unei viziuni suple şi eficiente de desfăşurare a acestor evenimente, respectiv cu maxim 15 participanţi şi cu accent pe dezvoltarea unui dialog constructiv-interactiv cu grupul ţintă.Integritate profesională în MAI – denunțuri și autodenunțuriCa urmare a eforturilor susţinute pentru derularea acţiunilor de informare şi instruire anticorupţie, au fost consemnate 189 situaţii în care funcţionarii ministerului au sesizat D.G.A. atunci când li s-au oferit sume de bani sau alte foloase în schimbul unor servicii, ori au denunţat cazuri în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie.Dintre situaţiile privind denunţarea unor acte de corupţie de către lucrători ai M.A.I., semnificative sunt cazul unui polițist rutier căruia i s-a oferit drept mită un autoturism BMW X6 pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu (în legătură cu comiterea de către o persoană a unei infracţiuni la regimul rutier), precum și cel referitor la un poliţist de frontieră care a refuzat suma de 20.000 de euro, oferită pentru a facilita efectuarea unor formalităţi vamale fictive (în scopul închiderii unor operaţiuni de tranzit vamal).Cazurile reprezentative de denunțare de către lucrători M.A.I. a unor încercări de implicare în fapte de corupție sunt prezentate în anexa nr. 1.Proiecte de informare, educație și prevenire a corupției derulate în 2016 În anul 2016 au fost derulate 5 proiecte ample pe linia prevenirii faptelor de corupție, precum și de informare și conștientizare anticorupție, respectiv: Proiectul „Lideri pentru Integritate”, organizat în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Inspectoratul Școlar al Municipiului București şi Primăria Municipiului București, având scopul de a forma tinerii liceeni şi studenţi pentru a deveni cetăţeni-model de integritate şi moralitate. Principalele activităţi desfăşurate au constat în ateliere de lucru pentru instruirea liderilor de clase, sesiuni de diseminare a informațiilor organizate de către lideri și sesiuni de informare în cadrul unor facultăți.„Labirintul anticorupție”, aflat în al 5-lea an de desfășurare, s-a dovedit a fi o metodă inedită de informare a cetăţenilor, care a constat în amplasarea unor construcţii modulare în spaţii publice, unde cetăţenii au avut posibilitatea să-şi îmbunătăţească cunoştinţele despre infracţiunile de corupţie şi să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte. Activitățile au fost desfășurate în 7 municipii din țară (Suceava, Târgoviște, Giurgiu, Zalău, Miercurea-Ciuc, Arad și Craiova), în parteneriat cu Asociaţia „Pro-Democraţia”, cu sprijinul financiar al Fundației „Hanns Seidel” România.În anul 2016, Direcția Generală Anticorupție a participat pentru prima dată la Programul Săptămâna „Școala altfel”, al Ministerului Educaţiei Naţionale, oeganizând, în perioada 18-22.04.2016, la sediul unității, o serie de vizite ale unor clase de elevi de liceu, cărora le-au fost prezentate noțiuni generale despre corupție, modalitățile de sesizare ale unei fapte de corupție, precum și aspecte din cazuistica instrumentată anterior. În cadrul acestor vizite, elevii au avut ocazia să vizioneze o galerie de imagini cu mesaje anticorupție realizate de tineri în cadrul unui concurs tematic anticorupție.Proiectul „Etică organizațională și integritate în M.A.I.”. desfășurat în colaborare cu Institutul de Studii pentru Ordine Publică şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Fundației „Hanns Seidel”, a presupus realizarea, pe parcursul anului 2016, a unor serii de stagii de formare pentru funcţionari publici nou încadraţi în structurile M.A.I. (poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri) și managerii acestora. Scopul proiectului l-a reprezentat însuşirea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament etic şi integru în asigurarea aplicării legii.Proiectul internațional „Prevenirea corupției la frontiere” a constat în organizarea unei Campanii de informare și conștientizare anticorupție, sub sloganul „Pe aici corupția nu trece!”, realizată simultan în trei țări, România, Republica Moldova și Ucraina. Proiectul a fost realizat de D.G.A. în colaborare cu Centrul National Anticorupție din Republica Moldova și Comandamentul Trupelor de Grăniceri din Ucraina, cu suportul financiar al Fundației „Hanns Seidel” Moldova. Campania s-a derulat în perioada 05-09 decembrie 2016 în punctele de frontieră comune ale celor trei state, pe teritoriul României activitățile fiind organizate cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Testarea integrității personalului M.A.I.În baza O.M.A.I. nr. 256/2012 privind procedura de testare a integrităţii profesionale a personalului ministerului, în anul 2016 lucrătorii D.G.A. au efectuat 67 de teste de integritate profesională – 64 cu rezultat pozitiv (în sensul că lucrătorii M.A.I. testaţi au dat dovadă de integritate) şi 3 cu rezultat negativ.Aceste teste au vizat 74 lucrători ai ministerului, dintre care doar 3 au primit sume de bani sau foloase pentru a nu îşi îndeplini atribuţiile de serviciu.În situaţia testelor de integritate cu rezultat negativ, au fost sesizate structurile de Parchet competente din punct de vedere teritorial pentru a dispune cu privire la oportunitatea efectuării de acte procedurale penale în scopul probării activităţii infracţionale.Studii și proiecții anticorupție – cercetarea științificăUn alt capitol important al activităţii noastre îl reprezintă studiile anticorupţie, respectiv cercetarea ştiinţifică pe care se bazează strategiile viitoare de acţiune ale unităţii.Este cunoscut faptul că, la nivelul D.G.A. a fost dezvoltată Metodologia de identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor de corupţie, care a fost apreciată şi implementată în alte 4 ministere.În mod distinct, în ceea ce priveşte monitorizarea riscurilor de corupție, în perioada decembrie 2015 – februarie 2016, s-a desfăşurat etapa de monitorizare a riscurilor, ulterior fiind derulată îndrumarea de specialitate a grupurilor de lucru în ceea ce privește utilizarea aplicaţiei informatice MARC (Managementul asistat al riscurilor de corupţie).Ca urmare a activităților desfășurate pentru identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor de corupţie, D.G.A. a implementat în aplicaţie un număr de 265 de incidente de integritate, care au avut loc în perioada 2014-2016. Datele implementate în aplicaţie au permis realizarea Raportului privind principalele vulnerabilități la corupție ale structurilor M.A.I., fiind incluse atât auto-evaluările riscurilor de corupţie realizate de structurile ministerului, cât şi cazuistica de corupţie consemnată în perioada 2014-2016.Acest raport a fost transmis Ministerului Justiţiei la 21.11.2016, în scopul îndeplinirii Obiectivului general 6 din Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020 şi va constitui suportul conceptual pentru realizarea Planului de integritate al M.A.I.În ceea ce priveşte activitatea de cercetare a corupţiei a fost finalizat „Studiul comparativ de evaluare a percepţiei cu privire la politicile anticorupţie ale Direcției Generale Anticorupție”. Studiul a fost realizat prin intermediul a două sondaje de opinie, planificate pe eșantioane reprezentative la nivel naţional pentru populație (sondaj de opinie finanţat de Fundaţia „Hanns Seidel”), respectiv pentru personalul M.A.I. (sondaj realizat cu implicarea lucrătorilor D.G.A. și cu sprijinul structurilor de psihologie ale M.A.I.).Activitatea de cercetare penalăÎn baza delegărilor dispuse de procurorii de caz, poliţia judiciară din cadrul D.G.A. a efectuat acte procedurale şi a participat la instrumentarea unor dosare complexe sub directa coordonare a procurorilor de caz din Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism sau structurile teritoriale ale acestora.În anul 2016, s-au efectuat cercetări şi au fost înaintate la parchet peste 3.000 dosare penale (+4% comparativ cu anul 2015). Pentru derularea corespunzătoare a cercetărilor, procurorii au emis cu 13,3% mai multe ordonanțe de delegare, comparativ cu anul 2015.Ca urmare a activităţilor procedurale derulate de poliţiştii D.G.A., s-au emis rechizitorii în 387 dosare penale şi au fost încheiate acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în 48 dosare (ceea ce înseamnă un plus de 17%).Totodată, au fost efectuate cercetări cu privire la 1.935 persoane suspecte, dintre care 348 lucrători M.A.I. (+15%).În intervalul analizat, au fost inculpate 1.455 persoane, dintre care 245 lucrători M.A.I.În ceea de priveşte măsurile preventive dispuse, au fost puse în aplicare mandate de arestare faţă de 272 persoane, dintre care 76 la domiciliu. Totodată, faţă de 345 inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar.La nivelul structurilor unităţii au fost realizate 140 acţiuni de prindere în flagrant, care au vizat 157 persoane cercetate pentru fapte de corupţie sau asimilate.Un aport deosebit în activitatea de cercetare penală l-au avut investigatorii sub acoperire din cadrul D.G.A., pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. În acest context, investigatorii sub acoperire ai DGA au efectuat activităţi pentru obţinerea de probe în 78 dosare penale.Aceste rezultate au fost posibile datorită asigurării suportului tehnic-operativ, fiind cunoscut faptul că anul 2016 a adus evoluţii legislative care au avut un impact semnificativ în activitatea proprie. Astfel, în contextul Deciziei Curţii Constituționale nr. 51/2016, s-a evidențiat o creștere semnificativă a volumului de activitate, fiind puse în aplicare cu 136% mai multe mandate de supraveghere tehnică decât în anul anterior.La nivelul D.G.A s-a realizat un studiu axat pe datele statistice consemnate în timp, referitoare la lucrătorii M.A.I. inculpaţi, analiză care a evidenţiat faptul că, pentru fapte de corupţie, din totalul angajaţilor M.A.I., au fost inculpaţi 0,18%.Cazurile reprezentative din activitatea de combatere sunt prezentate în anexa nr. 2.Cooperarea cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieRezultatele pozitive înregistrate pe linia combaterii corupţiei se datorează, în mare parte, unei bunei colaborări existente între procurori şi poliţia judiciară a D.G.A.În scopul eficientizării activităţii de cercetare penală, în perioada analizată s-a desfăşurat a şaptea etapă a convocărilor profesionale P.Î.C.C.J. – D.G.A. în patru sesiuni regionale, activităţile fiind derulate în continuarea convocărilor realizate în anii 2010-2015, ceea ce a condus la o reală îmbunătăţire a relaţiilor de colaborare profesională dintre structurile implicate.La lucrări au luat parte şi reprezentanţi ai Poliţiei Române, Serviciului Român de Informaţii, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Consiliului Superior al Magistraturii, concluzia fiind că acest gen de activităţi contribuie decisiv la identificarea celor mai bune modalităţi de contracarare a faptelor de corupţie.Pentru punerea în valoare a cazuisticii prezentate pe parcursul convocărilor profesionale, s-a realizat, şi în anul la care facem referire, „Ghidul de bune practici în instrumentarea cauzelor de corupţie”. Transparență/promovare instituțională – relații publiceȘi în anul recent încheiat, Direcția Generală Anticorupție a acordat o atenţie deosebită semnalărilor primite din partea cetăţenilor, sens în care am constatat o sporire a încrederii opiniei publice în unitatea noastră, fapt reflectat de creşterea cu 14% a petiţiilor primite față de anul anterior. Datele furnizate în conţinutul petiţiilor primite au dus la iniţierea sau completarea probatoriului în 93 dosare penale.În acest sector de activitate am urmărit îmbunătăţirea imaginii D.G.A., şi implicit a M.A.I., prin asigurarea transparenței la nivel instituţional transpusă în mediatizarea a 346 de comunicate de presă (+61%), publicate pe site-ul de internet al instituţiei, precum şi pe pagina oficială de facebook.Tot pentru creşterea transparenţei instituţionale şi o mai bună asigurare a accesului cetățenilor la informaţiile de interes public, chiar astăzi am operaționalizat o nouă pagină de internet a instituţiei, pe care vă invităm să o accesaţi. Aceasta a fost realizată din resurse proprii, în colaborare cu Direcţia Generală de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din minister şi oferă o imagine modernă adaptată cerinţelor actuale.La linia gratuită Telverde – 0800.806.806 – s-au primit peste 10.000 de apeluri, în baza informaţiilor transmise de apelanţi fiind iniţiate sau completate 27 dosare penale, respectiv desfăşurate 7 acțiuni de prindere în flagrant.O menţiune distinctă se cuvine acordată acţiunilor organizate şi desfăşurate cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie – 9 Decembrie, dată la care, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Primăria Municipiului București s-a desfășurat Gala Integrității–2016, precum și Simpozionul „Prevenirea corupției în perioada 2016-2020 – Perspective instituționale”. Evenimentul a reunit profesioniști din domeniul luptei împotriva corupției fiind dezbătute aspecte de bune practici şi activitățile care urmează a fi dezvoltate în baza obiectivelor Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020.Relații internaționale – afaceri europeneÎn domeniul relaţiilor internaţionale D.G.A. a câştigat în vizibilitate şi recunoaştere internaţională prin faptul că a fost menționată pozitiv în Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.Astfel, Raportul Tehnic care însoțește Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în luna ianuarie 2016 menţionează, cu privire la activităţile desfăşurate de Direcţia Generală Anticorupţie:• contribuția semnificativă la implementarea și evaluarea Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015, sub coordonarea Ministerul Justiţiei și în colaborare cu societatea civilă;• activitatea eficientă a ofițerilor de poliție judiciară ai D.G.A. care au derulat investigații și au transmis către Parchet peste 3.000 de dosare penale;• cooperarea bună cu P.Î.C.C.J., împreună cu care D.G.A. a organizat patru reuniuni profesionale regionale, ocazii cu care procurorii și poliţiştii D.G.A. au prezentat cazuri reprezentative instrumentate la nivelul structurilor teritoriale;• extinderea utilizării Metodologiei de evaluare a riscurilor la corupție (elaborată şi implementată de D.G.A.) și la instituții din afara M.A.I.;• elaborarea și diseminarea Ghidului de bune practici pentru prevenirea și combaterea corupției, în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană – Uniți împotriva corupției, al cărui scop a fost prevenirea și combaterea corupției în România, Bulgaria și Letonia. Referitor la cooperarea cu statele vecine, menţionăm continuarea bunei colaborări cu partenerii din Republica Moldova – Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Protecție Internă și Anticorupție, prin vizite de lucru și derularea unor misiuni operative, dar şi prin furnizarea unor modele de bună practică. În baza protocoalelor de cooperare bilaterale s-a asigurat suportul întâlnirilor operative în domeniul prevenirii și combaterii corupție cu instituţii anticorupţie din Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, cu care, în anul 2016, s-a încheiat un protocolul de colaborare, document care şi-a demonstrat rapid utilitatea prin efectuarea de solicitări și asistență în cazuri concrete. Proiecte cu finanțare europeană Implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile a constituit și este în continuare un domeniu prioritar pentru D.G.A., pe parcursul anului 2016 fiind derulate activităţi în 4 proiecte în valoare totală de peste 3 milioane de euro.2 dintre proiectele aflate în implementare sunt finanţate din Fondul de Securitate Internă, beneficiile fiind diversificarea parcului auto şi creşterea gradului de asigurare a mobilităţii terestre, cât şi organizarea unor sesiuni de instruire pentru pregătirea profesională a unor angajați din 32 de instituţii din M.A.I. şi din afara acestuia.Celelalte 2 proiecte sunt finanţate din fonduri OLAF prin Programul Hercule III, unul dintre acestea fiind desfășurat în parteneriat cu instituții anticorupție din Bulgaria, Ungaria și Ucraina. La nivelul direcţiei generale se va acorda în continuare o mare atenţie domeniului de accesare a fondurilor europene nerambursabile, precum şi pentru implementarea măsurilor şi activităţilor în proiectele aflate în derulare. De asemenea, se impune a fi menţionat faptul că, în anul 2016, 89,7% din totalul investiţiilor de la nivelul D.G.A. au fost realizate din fonduri atrase în cadrul proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă. Acest aspect demonstrează, o dată în plus, importanţa domeniului de accesare a fondurilor europene pentru construcţia şi dezvoltarea unei instituţii pe toate planurile: investiţii, instruire, relaţionare inter-instituţională şi internaţională.Asigurare financiarăUn capitol la fel de important este cel al asigurării financiare, unde, pentru anul 2016, unităţii noastre i s-a aprobat un buget în sumă de 59.510.000 lei, creditele bugetare repartizate lunar de către Direcţia Generală Financiară din Ministerul Afacerilor Interne fiind utilizate în totalitate.Perspective de acțiune pentru anul 2017Perspectivele de acţiune pentru anul 2017 ale Direcţiei Generale Anticorupţie vizează în mod prioritar trei paliere de acţiune, după cum urmează:• implementarea obiectivelor Strategiei Naţionale Anticorupţie 2016-2020 la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, în baza unei abordări complexe a problematicii de referinţă, pe trei domenii distincte – educaţie, prevenire şi combatere;• îmbunătăţirea capacităţii operaţionale de combatere a corupţiei la nivelul personalului Ministerului Afacerilor Interne;• aplicarea ordinului ministrului afacerilor interne privind efectuarea de modificări în structura organizatorică a Direcţiei Generale Anticorupţie, în scopul:- operaţionalizării structurilor nou-înfiinţate și implementării serviciului Call-center anticorupţie;- estompării deficitului de resurse umane, prin încadrarea de personal motivat și bine pregătit care să corespundă exigenţelor specificului activităţilor anticorupţie;- asigurării condiţiilor materiale şi logistice pentru desfăşurarea corespunzătoare a misiunilor curente* * *Apreciem că Direcţia Generală Anticorupţie dispune de potenţialul necesar pentru a-şi îndeplini obiectivele sus-menționate, iar experienţa instituţională acumulată, cazuistica instrumentată şi, mai ales, capitalul uman al acestei unităţi constituie argumentele de forţă pentru consolidarea nivelului de integritate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne