Angajații IGSU la datorie pentru petrecerea sărbătorilor de iarna în siguranţă

Sărbătorile de iarnă, însoţite de obiceiuri şi tradiţii, sunt un prilej de bucurie, armonie şi apropiere între oameni. Însă, în acest interval în care forfota cotidiană încetineşte, pompierii, la fel ca alte arme ce asigură liniştea şi siguranţa comunităţii, veghează în continuare.Astfel, în această perioadă Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene au desfăşurat acţiuni de prevenire a situaţiilor de urgenţă, atât prin controalele efectuate la lăcaşurile de cult şi în unităţile de cazare şi alimentaţie publică (restaurante, pensiuni, hoteluri), cât şi prin diseminarea în rândul cetăţenilor a mesajelor cu privire la riscurile specifice acestei perioade, care pot transforma cu atâta uşurinţă normalitatea în tragedie. De asemenea, salvatorii sunt pregătiţi şi pentru intervenţia imediată în zonele în care s-ar putea înregistra situaţii de urgenţă, pe fondul unor eventuale fenomene meteorologice periculoase, specifice sezonului de iarnă. La nivel naţional, peste 11.000 de pompieri din cadrul structurilor pentru situaţii urgenţă vor fi prezenţi, cu prioritate, în zonele în care vor fi organizate manifestări publice de amploare, cum ar fi pieţele publice şi locurile unde se vor organiza focuri de artificii. Totodată, vor fi intensificate şi finalizate acţiunile preventive, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu.Deşi mesajele pompierilor au fost transmise cu regularitate, acoperind întreg teritoriul ţării, având în vedere evenimentele tragice petrecute în ultima perioadă, VĂ REAMINTIM câteva dintre măsurile ce trebuie să le aveţi în vedere pentru siguranţa dumneavoastră şi a familiei, referitoare la: Instalaţiile de gaze: în cazul în care se sesizează scăpări de gaze (miros specific) într-o încăpere/clădire se procedează la evacuarea rapidă a utilizatorilor şi se iau următoarele măsuri:- dacă este posibil, se va întrerupe imediat alimentarea cu gaze şi energie electrică a imobilului de la vana principală;- se deschid imediat uşile şi ferestrele pentru aerisirea spaţiului;- se sting toate focurile de la aparatura casnică de preparare a hranei sau de încălzire, lumânările şi nu se folosesc chibrituri, brichete sau alte surse de foc;- nu se acţionează întreruptoarele şi aparatele electrice/electrocasnice, telefoanele fixe sau mobile;- din exteriorul clădirii, se anunţă defecţiunea, cât mai rapid posibil, la Serviciul Deranjamente al distribuitorului local de gaze.- NU adormiţi în încăperile unde aparatele de încălzire nu sunt racordate la coşul de fum, cu focul aprins sau unde se simte miros de gaze; Coşurile de fum: • coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului precum grinzi, astereală, etc.;• coşurile de fum vor fi curăţate periodic, funcţie de calitatea şi cantitatea combustibilului folosit, iar uşile pentru curăţare vor fi bine etanşate;• întreţinerea, Verificarea şi curăţarea coşurilor de fum se efectuează numai de către personal calificat şi autorizat;. Instalaţii electrice:• evitaţi suprasolicitarea instalaţiei electrice, prin utilizarea simultană a mai multor aparate şi nu le lăsaţi nesupravegheate;• la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi întrerupeţi funcţionarea aparatelor electrice de încălzire;• nu utilizaţi reşouri, aparate de călcat, aeroterme electrice improvizate şi asiguraţi-vă că au fost izolate materialele şi elementele combustibile de sursele de căldură din încăpere;• nu folosiţi instalaţii de lumini cu improvizaţii sau alte obiecte ce ar putea genera incendii; • Lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat. Obiecte pirotehnice: • se vor utiliza numai obiectele pirotehnice permise de legislaţia în vigoare ce sunt procurate din comerţ de la persoane juridice autorizate în locuri special amenajate;• acestea se vor folosidoar în spaţii deschise,la distanţă de vegetaţie sau materialecombustibile/inflamabil.Interziceţi copiilor jocul cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale! I.G.S.U. – Compartimentul Informare și Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut