Aproape 200 de suspecţi de infracţiuni prinşi în 4 zile de poliţişti

Poliţiştii au prins aproape 200 de suspecţi de infracţiuni, în ultimele patru zile, în urma acţiunilor desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au aplicat peste 7.500 de sancţiuni contravenţionale.În perioada 3 –6 decembrie a.c., la nivel naţional, în urma activităţilor desfăşurate de Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, au fost depistate 287 de infracţiuni, dintre care 188 în flagrant delict. Poliţiştii au desfăşurat 589 de acţiuni pe linie de ordine publică, pe linie de circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat 36 de percheziţii, 1.260 de controale, 312 filtre şi 4 razii.Astfel, au fost prinşi 195 suspecţi de infracţiuni, dintre care 49 au fost reţinuţi şi 10 arestaţi. Totodată, au găsit 9 autoturisme semnalate ca fiind furate.Poliţiştii au aplicat 7.640 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 942 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 176 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 41 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 6.167 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (36 pentru consum de alcool, 1.709 pentru încălcarea vitezei). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.500.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 34.000 de lei.Poliţiştii au reţinut 277 de permise de conducere şi au retras 187 de certificate de înmatriculare. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut